Să întâmpin ziua de astăzi

Rugăciunea stareților de la Optina nu are un autor. Explicațiile obiș­nu­ite trimit când la unul dintre marii stareți, când la ultima generație dinaintea desființării mănăstirii. Istoria textului e mai complexă, fiind mai degrabă un produs al mediului duhovnicesc al Optinei, decât opera unui singur autor.

Rugăciunea începe cu o cerere simplă și foarte directă: „Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ceea ce îmi va aduce ziua de astăzi”. Să ne oprim puțin asupra verbului. Să întâmpin. Nu să îndur, nu să evit, nu să schimb. A întâmpina înseamnă a ieși în calea cuiva, a face câțiva pași îna­inte, așa cum iese gazda la poartă. Ziua care vine este primită aici ca un oaspete, iar oaspetele are, în logica noastră duhovnicească, un statut aparte: poate aduce cu el pe Hristos, chiar și atunci când nu arată deloc a înger.

Apoi: tot ceea ce îmi va aduce. Omul care rostește cuvintele acestea nu știe ce urmează. Dimineața, când rugăciunea se citește, ziua este încă întreagă și nedesfăcută. Cererea privește, așadar, deopotrivă lucrurile bune și pe cele grele, fără să le despartă și fără să negocieze. Tocmai această nedespăr­țire o face greu de rostit cu adevărat. Noi ne-am ruga bucuroși să întâmpinăm cu pace ce ne convine. Ziua care vine e ca o holdă în care, în felul pe care încă nu le bănuim, se împletesc binele și greul, grâul și neghina.

În sfârșit, partea cea mai delicată: liniște sufletească. Omul care o cere a aflat deja, pe pielea lui, că pacea este un dar și nu rezultat al voinței. Poți decide să taci, poți de­cide să nu ridici tonul, iar liniș­tea dinăuntru rămâne în altă parte. Ea vine din altă parte, și de aceea se cere. Ni se spune, de obicei, să începem ziua cu intenții bune, cu o listă de obiective, cu o imagine a izbânzii. Omul care ros­tește cererea stareților face aproape invers: își recunoaște, din primul minut, neputința de a stăpâni ziua care vine. Și cere singurul lucru care l-ar ajuta să o traverseze întreg: liniștea sufletească.

Rugăciunea se rostește înainte ca ceva să se fi întâmplat. Pacea este cerută în avans, pe nevăzute, pentru niște împrejurări care încă nu există. E un act de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care ne însoțește la fiecare pas.

Rugăciunea pune, prin cererea dintâi, o temelie pentru toate cele care vor urma. Cel care a primit o zi din mâna lui Dumnezeu poate apoi să îi primească și cuprinsul: veștile, oamenii, întârzierile, nedrep­tățile mărunte. Fără ea, celelalte cereri rămân în aer. O cerere scurtă cu care ne putem începe fiecare dimineață. O cerere care așază cadrul pentru ziua care vine și ne oferă o perspectivă plină de nădejde. O cerere care ne învață, implicit, curajul de a întâmpina fiecare zi în parte, cu tot ceea ce aduce ea.