Să nu uităm că suntem ortodocşi!

▲ Am devenit cu adevărat luminaţi, sau, după trecerea zilelor de praznic, ne întoarcem la vechile purtări, însoţite de scufundări în prea multele griji pământene? ▲

Recunoaştem, toţi cei care mărturisim că am prăznuit Crăciunul şi Boboteaza, a fi purtători ai luminii baptismale, harice, care ne deosebeşte de necreştini, liber-cugetători etc. Că suntem, adică, oameni luminaţi! Că suntem purtătorii luminii primite la Botez, reaprinsă la praznicile prin care am trecut recent. Căci am serbat Crăciunul, Tăierea împrejur a Domnului şi Boboteaza, participând la Sfânta Liturghie; ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit; am sărutat Icoana Naşterii Domnului; am colindat şi am ascultat colinde; am fost binecuvântaţi prin stropire cu agheazmă mare, noi şi casele noastre. Gustăm, în aceste zile (până în 14 ianuarie, la odovania sau încheierea praznicului Bobotezei) din agheazma mare, luăm anafură etc. etc.

Dar, să fim atenţi şi să nu ne amăgim cumva: am devenit, oare, cu adevărat luminaţi, sau, după trecerea zilelor de praznic, ne întoarcem la vechile, necreştineştile, necuviincioasele purtări, însoţite de scufundări în prea multele griji pământene, cu feţele întunecate, cu leneviri şi delăsări, cu vorbe necugetate, cu atârnarea în cui a creştineştii haine luminate a Botezului? În consecinţă, nu cumva redevenim indiferenţi şi opaci, deprimaţi şi alarmişti, creduli faţă de orice zvon emanat de te miri cine, uitând pur şi simplu de Dumnezeul Cel în Treime, Care S-a arătat la Iordan şi Care nu pierde nici o clipă din vedere a se griji de făpturile Sale? Nu cumva suntem „ortodocşi“, „luminaţi“, numai de sărbători, numai în biserică, iar în afară ne amestecăm cu cei ce vieţuiesc în întuneric şi săvârşesc faptele întunericului? Nu cumva amânăm înfăptuirea bunelor hotărâri pentru un ipotetic „mâine“, pe care nu ştim că-l vom mai apuca? În acest sens este prevenitoare, credem, o pildă din Pateric: „Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: «Avvo, au fost doi oameni: unul călugăr şi altul mirean; călugărul a socotit seara ca dimineaţa să lepede cinul şi mireanul a socotit seara ca dimineaţa să se facă călugăr; însă amândoi au murit în noaptea aceea. Oare, ce li se va socoti lor?» Şi a zis bătrânul: «Călugărul a murit călugăr şi mireanul mirean, că fiecare în ce s-au aflat, în aceea s-au dus»“ (Pentru Avva Pimen).

Este bine a ne pune întrebări ca cele de mai sus, acum, la început de an, pentru a ne întări împotriva norilor ameninţători, reali şi inventaţi, atât sub aspectul vieţii materiale, cât şi al celei spirituale, totodată împotriva tuturor ispitelor care ne vin dinafară, dar şi dinăuntrul nostru.

Mai ales să nu uităm (mai mult, să fim fericiţi!) că suntem ortodocşi, binecuvântaţii dreptei credinţe, nu beneficiarii unei religii oarecare. Să nu uităm, cu uşurătate copilărească, de sfintele şi frumoasele slujbe la care am participat, căci viaţa liturgică este însăşi respiraţia noastră duhovnicească. Uneori poate ne ruşinăm de faptul că suntem ortodocşi, alteori nu realizăm valoarea inestimabilă a Ortodoxiei. În articolul „Bucuria de a fi ortodox“, pr. dr. Nicolae Dura spunea: „Există acasă, dar şi în diasporă unii aşa-zişi aparţinători ai Ortodoxiei, care se ruşinează cu apartenenţa lor confesională, ca de altfel şi de limba şi identitatea lor, însă majoritatea covârşitoare a fiilor Bisericii noastre sunt fericiţi că sunt ortodocşi...“

Ne amintim cu mare bucurie, de asemenea, de cuvintele monahului Rafael Noica, fiul cunoscutului filosof Constantin Noica, care mărturiseşte că, atunci când a îmbrăţişat ortodoxia (fiind anglican mai întâi, după mamă, apoi pentru o vreme catolic), a simţit o bucurie inefabilă. El spune: „Omul prin fire este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele roşie, orice ar fi el, prin firea lui este ortodox... Ortodoxia este singura realitate a omului, este în firea omului...“

Fericiţi că ne-am născut ortodocşi, în aceste zile când gustăm din agheazma mare, cu credinţă, nădejde şi dragoste, să ne aducem aminte de propriul Botez, de faptul că suntem fii ai luminii, aşa cum atenţionează Marele Pavel: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!... Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă!“ (Efeseni 5, 8,11). Iar în alt loc: „Să lepădăm, dar, lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă...“ (Romani 13, 12-13). Numai urmând aceste îndemnuri, avem dreptul să nădăjduim într-un an mai bun, pentru noi, familiile noastre şi, nu în ultimul rând, pentru scumpa, dar mult încercata noastră ţară.