Scriitorul Paul Sterian: glorie, închisoare, marginalizare

Unul dintre intelectualii marcanţi ai Mişcării spirituale „Rugul Aprins” a fost Paul Sterian (1904-1984). Pentru participarea sa la adunările grupului a suferit în închisorile comuniste vreme de cinci ani.

Paul Sterian a fost un artist polivalent, un renascentist, aşa cum îl considera Alexandru Mironescu. În „Memoriile” sale, Mircea Eliade mărturiseşte: „Abia stând de vorbă cu Mircea Vulcănescu şi Paul Sterian, am înţeles cât eram de ignorant în ce priveşte creştinismul răsăritean şi tradiţiile religioase româneşti...”.

Stareţul Mănăstirii Antim, părintele Vasile Vasilachi, spunea despre el: „Scriitorul Paul Sterian ne cucerea cu revelaţiile sale patristice, dezvăluind comori din cugetările Sfinţilor Părinţi”.

Admiraţia tuturor se revărsa asupra lui pe bună dreptate. Sterian încheiase studiile la două facultăţi concomitent - cea de Litere şi Filosofie şi cea de Drept din Bucureşti -, îşi obţinuse doctoratul la Paris în Drept şi ştiinţe economice, iar peste câţiva ani şi în Sociologie la Bucureşti. Era poet, jurnalist, publicist fervent, sociolog preţuit de Dimitrie Gusti, care l-a cooptat în echipa de cercetători în campania sa de fondare a Muzeului Satului. În plus, Paul Sterian era un talentat pictor, gravor, dramaturg şi libretist.

În viaţa publică avea, de asemenea, succes, primind funcţii importante: a fost administrator al pavilionului românesc de la Expoziţia Universală de la Paris din 1937, consilier economic şi şef al legaţiei române din Washington (un an mai târziu), iar în timpul războiului a fost chiar secretar general în diverse ministere.

Când intrase în cercul intelectualilor de la „Rugul Aprins” făcea deja parte din elita socială şi culturală.

Primise o educaţie tradiţională şi era un creştin ortodox practicant. Spunea adesea că nu există un izvor de inspiraţie pentru scriitori şi artişti mai bun decât tezaurul Bisericii creştine.

A fost marginalizat social. A fost nevoit să aibă posturi nedemne, de la zilier la vânzător de aprozar. Dar greul a venit abia la venirea comuniştilor la putere, care l-au arestat în Lotul „Alexandru Teodorescu şi alţii”, unde au fost încadraţi toţi participanţii la „Rugul Aprins”. Între 1958 şi 1963, Paul Sterian a fost închis la Aiud.

A urmat o perioadă grea, dar a reuşit să găsească un post la Uniunea Compozitorilor, apoi să lucreze ca statistician la Institutul de Geriatrie. Zaharia Stancu l-a ajutat să obţină o pensie de la Uniunea Scriitorilor. Sterian a murit la 16 septembrie 1984.

Ileana Mironescu transcrie în cartea „În preajma lui Alexandru Mironescu” convingerea lui Paul Sterian: „...în tot răul ce se instaurase în vremea celui de-al Doilea Război Mondial a fost pentru el şi un bine; Dumnezeu l-a ajutat să scrie şi să tipărească în aprilie 1944 opera vieţii sale, «Războiul nevăzut al lui Paisie cel Mare»”.

După 1990, doar câţiva mari critici literari s-au aplecat asupra operei sale, fiecare recunoscând că Paul Sterian este un autor important şi este necesară o revalorizare a sa.