Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Scrisori către Dumnezeu

Scrisori către Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 26 Martie 2016

Prima scrisoare pe care I-am trimis-o lui Dumnezeu a fost înainte de a merge la școală. Nu știam nici să scriu, nici să citesc, dar Dumnezeu a înțeles totul.

Mai greu mi-a fost cu turla bisericii, vârful ei era singura peniță cu care se putea scrie pe cer. Cum literele din alfabet îmi erau necunoscute, ce-ar fi, mi-am zis, când m-am ridicat pe vârfuri și am luat turla bisericii în mână (era de zeci de ori mai înaltă decât mine, dar asta nu m-a împiedicat să ajung la ea și să-i apropii vârful de cer), ce-ar fi, am spus, să mă folosesc de stolul de porumbei ce dădea ocol turlei, ceea ce am și făcut, scriind cu porumbei primele rânduri.

Dumnezeu mi-a înțeles pe loc scrisul. Dar cum porumbeii se terminaseră și eu nu încheiasem ce aveam de spus, m-am folosit mai departe de salcâmii din preajmă. Apoi de asfințitul Soarelui, pe urmă de înserare. Bine că era o scrisoare foarte scurtă.

De altfel, toate scrisorile pe care I le-am trimis în vara aceea lui Dumnezeu au fost scurte. În felul acesta nu consumam decât foarte puțin cer, plus că turla bisericii începuse să se cam încline și mi-era frică să nu dea preotul vina pe mine. Nici gând ca Dumnezeu să mă spună. N-a scos o vorbă despre scrisorile primite de la mine. Nici eu n-am spus nimănui.

După care am mers la școală. Și-am început să-I scriu lui Dumnezeu cu literele din alfabet, pe hârtie. Dar n-a primit nici una dintre scrisorile acestea. Pe celelalte dinainte, da. De aceea îmi doresc uneori să uit cât mai repede tot ce-am învățat la școală, ca să pot să-I scriu lui Dumnezeu din nou.