Tinerețea înseamnă libertate

Pentru orice ochi, oricât de puțin experimentat, este evident că lumea ce cade sub incidența simțurilor nu stagnează deloc. Fie că în acest caz vorbim despre devenire, fie despre evoluție, fie despre curgerea heraclitiană, lumea se schimbă necontenit. Expresia văzută a ceea ce noi numim „lume”, mai ales în modernitate, trece prin transformări spectaculoase. La fel și oamenii, mai cu seamă tinerii.

Tânăra generație contemporană afișează o schimbare frapantă față de generațiile anterioare. Și nu e vorba doar de o schimbare a înfățișării, a look-ului, ci în principal a modului de gândire și de viață. Totuși, în ciuda acestor prefaceri specifice unei lumi caracterizate de instabilitate, apropiindu-te de tineri poți constata că ei sunt animați de aceleași căutări, de aceleași problematizări, de aceleași aspirații - cel mai adesea neconștientizate sau abia înțelese - ca și tinerimea de acum 20, 30 sau 100 de ani; de fapt, ca dintotdeauna.

Această realitate, de necrezut pentru unii, am putut-o constata observându-i îndeaproape, dar și din ideile cuprinse în Cele șapte cuvinte către tineri ale părintelui mărturisitor Gheorghe Calciu, pe care am avut bucuria să le citesc de curând. Niște cuvinte impresionant de actuale, deși au fost rostite în urmă cu patruzeci de ani, într-o altă epocă! De asemenea, foarte interesantă e structura îndemnurilor din aceste cuvântări. Tinerilor le sunt adresate cuvinte din inimă pornind de la evidențierea libertății de gândire ca element definitoriu al personalității lor și a faptului că ideologia politică a vremii îi lipsea de această libertate, acuzând în același timp în mod calomnios Biserica de privare de libertate, dogmatism, închistare, învechire, potrivit cunoscutei stratageme diversioniste în care „hoțul strigă: hoții!”

Și se vede aici că părintele Calciu a știut să-și construiască discursul de chemare a tinerilor la Hristos în chip dialectic, pe de-o parte, pe arătarea falsurilor propagandei comuniste, iar pe de alta, pe descoperirea libertății și dragostei oferite de Biserica lui Hristos, ca răspuns la căutările sincere ale tinerilor. La vremea lor, aceste cuvinte au avut darul de a risipi negura ideologiilor atee din fața celor tineri și de a le indica putința lor reală de a se exprima, de a iubi și de a crede. În acest sens zicea: „Familia, societatea poartă în ele destinul tragic al limitării lor prin circumscriere în istorie. Istoria este, prin definiție, cronologia nefericirii și drumul spre salvare. Dar tu, tânărul meu prieten, ești chemat la Biserica lui Hristos, care a fost gândită din veșnicie de Dumnezeu și care poartă în ea desăvârșirea…” (Cuvântul al 2-lea).

Apoi părintele a reușit să clarifice modul, intuit, dar încă necunoscut tânărului, prin care-și poate ostoi setea după ceva esențial: „Știam despre tine că exiști, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ți poate da, și te-am chemat ca pe fratele meu necunoscut, să-ți arăt o cale nouă pe care să pășești. Ți-am vorbit despre iubirea lui Iisus pentru tine…” (Cuvântul al 7-lea).

Privind în urmă, nu poți să nu te minunezi de reușita părintelui Calciu. Mă refer la acea determinare exactă a temeiurilor existenței umane și a constantei ei aspirații spre ceva ce-o poate împlini, care a avut un impact extraordinar la vremea aceea. Dar oare tinerii de astăzi, în ciuda transformării lor exterioare, caută altceva decât tinerii din perioada opresiunii comuniste? Oare nu se observă și la ei aceeași nevoie disperată de a depăși insatisfacția provocată de limitarea materiei - față de care sunt îndemnați de noii directori de conștiință să se lipească și s-o divinizeze în diverse forme -, printr-o ieșire spre ceva care să depășească această lume finită, spre idealuri înalte, pe potriva sincerității lor?

La un moment dat m-am întrebat în sinea mea: oare despre ce ar fi vorbit pr. Gheorghe Calciu astăzi? Desigur că despre negrăita iubire și libertate în Hristos pe care le poate experimenta cu entuziasm un suflet tânăr, dar în același timp el ar fi desființat și toată această înșelăciune tot mai prezentă a atitudinilor politic corecte ale puterii lumești de astăzi. Și pentru ce aceasta? Din dragoste de adevăr. Întrucât, după cum puterea comunistă voia nu doar să domine societatea, ci să robească sufletul omului și în special al tânărului, tot așa și astăzi, dictatura ideologiei politic corecte urmă­rește, cu aceeași perseveren­ță și ură față de valorile creștine, impunerea unui set de constrângeri prin care să anuleze libertatea de gândire și de acțiune a omului creat liber; să schimonosească, așadar, chipul lui Dumnezeu din el.