Transumanismul și promisiunea nemuririi

De câțiva ani a început să se vorbească cu foarte mare avânt și cu o surprinzătoare convingere despre transumanism. Ce este și ce presupune transumanismul? Pe scurt, acesta este un curent ce propovăduiește crearea unui om nou, care să-l depă­șească calitativ pe cel actual prin­tr-o serie de îmbunătățiri fără precedent aduse corpului uman, care vor atrage după ele suprimarea bolilor și o uimitoare dezvoltare a capacită­ților fizice și intelectuale. Acest lucru se va întâmpla nu doar prin mijlocirea medicinei, ci, în special, cu ajutorul nanotehnologiei. Așadar, transumanismul vorbește despre o simbioză între omul actual și mașină, despre o aglutinare a corpului cu sisteme biotehnice și cipuri de dimensiuni nanometrice (o miliardime din­tr-un metru!) care, odată implantate în corpul uman, îl vor scana în întregime, îl vor repara la nivel molecular și vor elimina, teoretic, orice problemă de sănătate, asigurând o funcționare perfectă a organismului. De asemenea, implantarea acestor nanocipuri în creier va amplifica memoria și inteligența operatorului rațional la cote fără precedent. Toate acestea vor conduce în cele din urmă, dacă e să ne luăm după Ray Kurzweil - cel mai de seamă teoretician al curentului -, la crearea unui supraom care, pe lângă performan­țele fizice și intelectuale sporite în fața omului „clasic”, se va încununa și cu dobândirea nemuririi pământești! Iată ce ofertă tentantă aduce cu sine această sinteză a științelor moderne.

Nu intenționez să iau în dis­cuție tema efectelor „secundare” ale unei tehnologii implantate în corpul uman. Dar, dacă tehnologia digitală exterioară corpului, deși a fost concepută cu scopul de a sluji nevoilor cotidiene ale omului, a ajuns să aibă nenumărate efecte nocive și să dezvolte deja cunoscutele maladii digitale, ce se va întâmpla oare în momentul în care nanotehnologiile vor deveni parte a trupului? Iar la această întrebare ar trebui să se răspundă neapărat înainte de orice aglutinare a corpului omenesc, ce va produce efecte ireversibile.

Acum, însă, aș zăbovi asupra promisiunii finale a transumanismului: nemurirea. E adevărat că omul poate să filosofeze despre orice, să-și creeze propria utopie despre viitor și să creadă în ea. Dar oare putem să mergem atât de departe, încât să profețim dobândirea nemuririi prin intermediul nanotehnologiilor implantate în corp? Sunt unii care cred aceasta dintr-o naivitate idolatră și nu se sfiesc s-o afirme public. Aceste persoane atașate de cuceririle științei ignoră o problemă de fond în acest caz. Anume că știința renunță la propriile principii și se metamorfozează pe nesimțite în religie. Cum așa? Foarte simplu. Știința a fost dintotdeauna o realitate omenească pragmatică, care a contribuit la îmbunătățirea vieții pământești pe care, fiind limitată, a căutat să o facă cât mai ușoară, întrucât percepea această viață drept singura. Dimpotrivă, nemurirea a fost dintotdeauna domeniul religiei, al Bisericii. Din această cauză, între cele două a existat o deosebire radicală de planuri și de abordare a existenței umane din perspectiva finalității acesteia. Dar acum, dintr-odată, știința trece granița și intră în spațiul religiei. În situa­ția dată nu este important dacă transumanismul se va realiza vreodată practic sau dacă va rămâne o simplă utopie, ci faptul că acest curent își însușește în mod fraudulos concepții ce țin de o altă sferă a spiritului uman, pe care le pervertește. Doar dacă transumanismul nu este el însuși o religie, sau mai bine spus o parareligie, în construcție, care în viitor va mai angaja cu siguranță și alte elemente. De aceea, știin­țele implicate în fenomen sunt pasibile să-și piardă orice credibilitate.

Biserica este cea care a descoperit lumii pe deplin tema nemuririi. Numai că între nemurirea propovăduită de ea și cea actuală, trâmbițată de transumanism, nu este o identitate, ci o deosebire fundamentală. În vreme ce transumanismul promite o nemurire pământească, Biserica vestește că în această lume este doar pregătirea pentru o nemurire ce va fi primită într-o altă, eternă și desăvârșită lume: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, zice Mântuitorul. Pentru că nemurirea este incompatibilă cu această lume, supusă și ea morții. Așadar, se pare că, dacă prin implantarea nanotehnologiilor în trup se va ajunge la alienarea și chiar supri­marea omului așa cum îl cunoaș­tem noi astăzi, prin promisiunea nemuririi pământești, transumanismul dorește, printr-o utopie periculoasă, să-l deturneze pe om de la sensul său final: nemurirea cerească.