Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Vernisajul expoziției Peste vârfuri...
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală a fost, luni-seara, 10 octombrie 2016, gazda vernisajului expoziției „Peste vârfuri...“, care cuprinde lucrări realizate de Elena Murariu închinate memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu și familiei sale, precum și Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.
Primul liceu pedagogic ortodox din România, situat pe strada Zborului din Capitală, a fost asaltat luni-seara de iubitori de artă, părinți și elevi din cadrul instituției de învățământ. Cunoscuta pictoriță Elena Murariu își expune, pentru o perioadă mai lungă de timp, în holul de la primul etaj al liceului, lucrările închinate acestor sfinți martiri ai Bisericii noastre. În cadrul evenimentului, Manuela Hărăbor a recitat poezii, criticul de artă Luigi Bambulea a vorbit despre lucrările expuse, părintele protopop Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală, a explicat rolul acestui proiect educațional, Grupul psaltic „Prorocul Daniel” al protoieriei a interpretat „Balada Brâncovenilor”, iar Corul de copii „Sfânta Elisabeta” al Școlii „Anastasia Popescu” a susținut un concert de cântări religioase.
„Ideea acestei expoziții a început chiar de la doamna directoare Monica Șerbănescu. Mi-a povestit visul ei de 30 de ani, ceea ce m-a impresionat, că își dorește să aibă o galerie permanentă în care să invite oameni de calitate, artiști care să expună, iar copiii, tinerii să crească în acest climat al artei. Mi s-a părut o idee minunată și am răspuns imediat. Ei trebuie să se obișnuiască și să trăiască într-un mediu de artă. Zilele următoare voi veni aici să fac elevilor un ghidaj în cadrul expoziției. Copiii pun întrebări la obiect, deci sunt un public foarte bun. Asta am observat în expozițiile pe care le-am făcut, întrebările lor m-au ajutat cumva și pe mine să cresc”, a declarat Elena Murariu.
Părintele protopop Florin Busuioc spune că „această expoziție aduce, pe de o parte, bucuria de a fi în preajma Sfinților Brâncoveni și a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, iar pe de altă parte, noi, dar și copiii, putem să cunoaștem arta autentică și să ne formăm gustul artistic pentru lucrurile esențiale, pentru lucrurile frumoase și în felul acesta se creează în copil educația aceasta pentru bunul gust, pentru cultura autentică”. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Protoieria Sector 3 Capitală, făcând parte din „Proiectul pentru educație culturală” derulat de liceu și protoierie.
„Clasele noastre poartă numele Sfinților Brâncoveni. Eu o admir de multă vreme pe doamna Elena Murariu și având acest spațiu, în noul liceu inaugurat anul acesta, mi s-a părut oportună o expoziție care să debuteze cu Sfinții Martiri Brâncoveni, și cum este anul Sfântului Antim Ivireanul, era normal să li se alăture. Doamna Elena Murariu în mod absolut extraordinar a primit propunerea mea. Cu această expoziție debutează aici proiectul de educație culturală la care ținem foarte mult și pe care l-am început în sediile noastre mai vechi, dar pe care îl vom continua, și nădăjduiesc că va avea această ambianță extraordinară încărcată de istorie, de tradiție, de spiritualitate, de duhovnicie care pentru copii o să fie benefică”, a spus Monica Șerbănescu, directorul general al instituțiilor de învățământ amintite.