Viață dublă

Personalitatea omului se formează, în mod fundamental, începând cu primii ani de viață. Pentru că, așa cum spunea Fericitul Augustin, copilul este tatăl omului matur. Ceea ce aude și mai ales ceea ce vede la părinții săi îl modelează pe copil și va fi un factor foarte important în felul său de a fi și de a se comporta de-a lungul vieții sale. Asemănarea fiilor cu părinții are, fără îndoială, un aspect genetic, însă conține, de asemenea, o importantă componentă de contagiere.

Un deținut în vârstă de vreo 45 de ani discuta odată cu colegul său de celulă. Îi spunea că, revizuindu-și viața, a putut afla ceea ce el considera a fi începutul greșelilor sale: „Să fi avut vreo nouă ani. Într-o după-amiază, au venit la noi în vizită doi veri ­de-ai mei, mult mai mici decât mine, împreună cu părinții lor. Mama m-a trimis să mă joc cu ei și să-i însoțesc. Eu nu voiam pentru că trebuia să-mi fac temele zilei următoare la școală. Părinții mei însă au insistat. Am petrecut toată după-amiaza, jucându-mă cu ei. Seara, am început să plâng, pentru că nu aveam temele făcute. Mama mi-a spus să-i zic învățătoarei că m-a durut capul. «Dar nu-i adevărat, i-am răspuns eu. Plus de asta, nu mă va crede.» «Nu-ți face griji, mi-a spus. O rezolvăm noi». Ziua următoare, tatăl meu mi-a dat un bilet pentru învățătoare. Acolo spunea: «Fiul meu nu a putut să-și facă temele, pentru că l-a durut capul foarte tare.» Și semna nota respectivă. Din acel moment am început să trăiesc o viață dublă: au început minciunile și înșelătoriile mele: mai întâi față de profesori, apoi față de părinții mei și mai târziu față de oricine-mi stătea împotrivă.” (Preluare din vol. „De vorbă cu Iisus”, Agustin Filgueiras Pita, Sapientia, 2014)