112 ani de la primul zbor mecanic cu un aparat mai greu decât aerul

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național al Banatului, elo­giază în această săptămână personalitatea ilustrului inventator român Traian Vuia, pionierul aviației la nivel mondial, marcând, totodată, printr-o expoziție de foto­grafie expusă în aerogara aeroportului, momentul primului zbor mecanic din lume cu un aparat mai greu decât aerul și echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.

La jumătatea lunii mar­tie s-au împlinit 112 ani de când bănă­țeanul Traian Vuia făcea istorie, devenind pionierul aviației mondiale, „cel care a făcut primul și cel mai greu pas pe calea cuceririi oceanului aerian”. Data de 18 martie 1906 a fost scrisă cu litere de aur în istoria aviației mondiale, aceasta fiind ziua când românul Traian Vuia, pe drumul comunal care duce de la Montesson (Franța) către fluviul Sena, a devenit primul om care a zburat de pe o suprafață plată cu un aparat (denumit Vuia nr. 1) mai greu decât aerul, autopropulsat (fără catapulte și fără mijloace externe). După o accelerare pe o dis­tanță de 50 de metri, aparatul, ce cântărea 240 de kilograme, cu un motor cu anhidridă carbonică, de 20 de cai-putere, s-a ridicat fără tranziție la înălțimea de 0,60-1 metru, zburând astfel pe o distanţă de 12 metri, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.

Un precursor al aviației moderne pe plan mondial

Strădaniile lui Traian Vuia de a-și desăvârși planul și tehnica în istoricul zbor din 1906, zbor ce a stat la baza transporturilor aeriene moderne, au prins contur în iarna anului 1901-1902, când a fost conceput la Lugoj proiectul aeroplanului Vuia nr. 1, definitiv elaborat în 1903, apoi au continuat cu 1904, când inventatorul român a creat motorul, finalizându-se cu anul 1905, când a fost definitivată partea tehnică a aparatului și când s-au făcut mai multe teste pe diferite faze de experiență, ce au stârnit, la acea vreme, nu doar un deosebit interes, mai ales în presa din Franța și Marea Britanie, ci și un extraordinar respect, atribuindu-i autorului aeroplanului epitetul de „recordman”. Dintre cele trei variante ale aparatului său: Vuia nr. 1, Vuia nr. 1 bis și Vuia nr. 2 (ultimele două fiind rezultatul mai multor modificări ale aeroplanului Vuia nr. 1), Vuia nr. 1 era o creație fundamentală, ce a inaugurat formula monoplană (cf. Brevetul de invenție Vuia nr. 332106/15 mai 1903) - formulă care până la acea vreme nu era apreciată, devenind ulterior clasică și cea mai corespunzătoare în aviația modernă pe plan mondial -, a cărei formă geome­tric- constructivă era inspirată din constituția păsărilor și a insectelor zburătoare, aducând, pe lângă aceasta, importante contribuții la bazele constructive ale zborului uman cu un vehicul mai greu decât aerul. Presa și literatura aeronautică abundă în descrierea unanimă a zborului reușit de Traian Vuia la 18 martie 1906. Iată ce scria ziarul „Espoire Saint- Etienne”: „Extraordinarul aeroplan Vuia, o minunăție ca greutate (ușor) și cu miraculoase con­cepții geniale, care a reușit la 18 martie 1906 un zbor de 12 m și mai multe alte zboruri, recompensând acest geniu”. Iată ce scria și revista olandeză „Avia Vliegwereld”: „Românul Traian Vuia, om genial, este primul în Europa, care, în Franța, a experimentat un aparat de zbor echipat cu motor”. Merită citită și impresia, la cald, a inventatorului român asupra epocalului zbor, ce a fost consemnată pentru posteritate în revista „L’Aérophile”, din aprilie 1906, p. 105.

Copilăria și predilecția sa către zborul omenesc

Bănățeanul Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872, în satul Surducu Mic (parte a comunei Bujoru, astăzi Traian Vuia), județul Timiș, din părinții Simion Popescu (preot, originar din satul Dobrești sau, după alte opinii, din Rădmănești) și Ana Vuia (originară din Lipova). A făcut studiile elementare la școala română confesională din comuna natală, iar în 1881, când a împlinit 10 ani, se mută la școala primară din Făget, unde se folosea în mod larg și limba maghiară. Aici, năzuințele sale, alimentate de acest ecosistem al învățământului poliglot, prind contur, întrucât se dedică unor investigații pluridisciplinare, abordând atât științele umaniste, cât și pe cele tehnice. Preocupările sale educaționale, încununate cu rezultate excep­ționale la învățătură, se desfă­șurau concomitent cu predilecția lui pentru observarea zborului păsărilor, dar și cu făurirea unor obiecte zburătoare. Impresionat fiind de învățătorul Anton Mahler, care a construit pentru fiul său un zmeu de mărime impunătoare, i s-a stârnit interesul pentru modul în care a fost echilibrat și stabilizat în mediul aerian acel obiect, înțelegând rapid modalitatea asamblării acelor elemente. Impresionat fiind, de asemenea, de un alt zmeu și mai mare ca dimensiuni decât primul, tânărul Traian și-a făcut un mic atelier la casa părintească, unde își petrecea vacanțele, alcătuind mici obiecte de zbor. În acest sens, mărturia surorii sale mai mici, Ghizela, referitoare la fratele ei este elocventă: „Toată ziua lucra la confecționarea de corpuri ușoa­re, plutitoare în aer, zmeuri, ba­lonașe. Experiențele le făcea singur, fără să cheme pe alții. Munca era dârză, încordată, până la neglijarea pe sine. Se închidea în odaie și lucra”. Astfel, predilecția sa către realizări științific-tehnice a început să se concretizeze încă din copilărie, prin studiul legilor aplicabile în aviație.

Terminând clasa a VIII-a la Gimnaziul superior catolic maghiar din Lugoj, Traian Vuia urmează între 1884-1892 liceul în același oraș, unde îi are profesori pe Dengi János (poet, traducător, doctor în limbile latină, maghiară și italiană) și Iosif Tempea (preot ortodox, autor de manuale didactice, redactor al ziarului „Desceptarea”, primul ziar lugojean). Tot la Lugoj, între 1899-1901 îl cu­noaște pe compozitorul și folcloristul Tiberiu Brediceanu, petrecând o perioadă lungă de timp în compania familiei Coriolan Brediceanu, aceasta fiindu-i de un real ajutor în cariera sa. După obținerea examenului de bacalaureat, în 1892, urmează pentru doar un an cursurile de la Secția mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta, fiind nevoit să le abandoneze din cauza lipsei de bani, dar continuându-le ca autodidact. Transferul la Facultatea de Drept din Budapesta, la fără frecvență, îi permite nu numai să lucreze ca student-stagiar în cabinetul mai multor avocați din Banat: Coriolan Brediceanu, George Dobrin, Vladimir Spătaru (Vârșeț), dar și să-și asigure mijloacele de trai. La 2 septembrie 1950, savantul român se stinge din viață, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din București, în proximitatea marilor oameni de seamă (Eminescu, Caragiale și Coșbuc), prin care poporul român și-a adus valoroasa contribuție la patrimoniul culturii universale.

Prin crearea aeroplanului monoplan Vuia nr. 1 și prin zborul din 18 martie 1906, bănățeanul Traian Vuia nu numai că a reușit să influențeze lumea cercetătorilor și constructorilor în domeniul aviației moderne, impunând formula monoplană, astăzi generalizată și universal recunoscută ca fiind cea mai rațională, corespunzând cerințelor locomoției aeriene, ci a devenit și un pionier în evoluția mijlocului de locomoție aerian, reușind efectuarea primului zbor din istoria omenirii cu un aparat ce se ridică de la sol numai prin mijloace proprii de bord, fără recurgerea la vreun dispozitiv exterior. În felul acesta, Traian Vuia „a deschis o eră nouă în această ramură a tehnicii, care până atunci era puțin explorabilă, reprezentând o victorie a geniului omenesc asupra elementelor naturii.