„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Activitate cu elevii la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Arad
Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Arad a fost miercuri, 27 februarie, gazda unui atelier de informare și prevenție pe linia prevenirii consumului de droguri. Evenimentul a fost organizat la solicitarea conducerii instituției de învățământ condus de directorul Ioan Toncean, în cadrul activităților Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive – OMAI 119 / 2017 și a Programului de Prevenire a Delicvenței Juvenile și a Victimizării Minorilor.
Acțiunea preventiv-informativă a fost coordonată de Constantin Aradan, subinspector, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, Ciprian Tocan, agent șef din cadrul IPJ Arad, Cătălin Copil, agent șef, din cadrul IPJ Arad și de inspectorul Florin Dacian Bîscă de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad. La eveniment au participat reprezentanții IPJ Arad: locotenent Valentin Bosoncea, inspector Tiriteu Cătălin, Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Arad, precum și ai Asociației Pro Prietenia, sociologul și criminologul italian Luca Vincenti. La eveniment a participat și arhim. conf. univ. Teofan Mada, vicar-eparhial, în cadrul Arhiepiscopiei Aradului. De asemenea, au mai participat jurnaliști, cadre didactice din unitatea de învățământ.
În cadrul acțiunii au fost comunicate informații pornind de la tema „Când alegem momentul potrivit pentru a vorbi copilului despre droguri?”, având în vedere că unii părinți amână acest moment, susținând că nu este încă vârsta potrivită pentru copiii lor, în timp ce alții consideră că școala este cea care trebuie să aducă în discuție astfel de probleme. În cadrul evenimentului a fost punctată idea că este foarte importantă pentru copil comunicarea cu părinții, iar educația oferă instrumente necesare discernământului, care au menirea de a respinge diferitele tentații și provocări în viața tinerilor. De asemenea, a mai fost subliniată idea că prevenirea continuă este o prioritate și este importantă și reabilitarea în societate a victimelor drogurilor.