„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Activități social-filantropice în valoare de un milion de euro
Din 2016, de când a fost finalizată procedura de licențiere a serviciilor sociale administrate de Arhiepiscopia Timișoarei, în baza Hotărârii nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, Arhiepiscopia Timișoarei este furnizor acreditat de servicii sociale. Numai anul trecut au fost cheltuiți peste 4.500.000 lei în activitatea de asistență socială pentru aproximativ 14.000 de beneficiari.
Programele și proiectele desfăşurate în anul 2018 în cadrul Arhiepiscopiei Timișoara, prin intermediul personalului specializat în domeniul asistenței sociale din cadrul Centrului eparhial, respectiv al parohiilor și organizațiilor nonguvernamentale afiliate, au încercat să cuprindă cât mai multe categorii de persoane defavorizate. Implicarea Sectorului social-filantropic şi misionar al Centrului eparhial în activități din domeniul asistenței sociale s-a realizat conform standardelor legale de calitate în managementul asistenţei sociale prin intermediul serviciilor sociale destinate următoarelor categorii de beneficiari: copii proveniți din familii aflate în dificultate și cu risc de eșec școlar; tineri și adulți cu cancer; persoane vârstnice singure, cu situaţie socioeconomică precară, fără aparţinători/cu aparţinători care, din diferite motive, nu îi pot sprijini, care au nevoie de ajutor pentru îndeplinirea activităților de bază și/sau instrumentale ale vieții zilnice; familii vulnerabile: familii în risc de dezintegrare, familii monoparentale; persoane cu risc de sărăcie și excluziune socială: șomaj de lungă durată, venituri reduse și/sau condiții de locuit precare.
Arhiepiscopia Timișoarei, prin Sectorul social-filantropic, a desfăşurat în 2018 multiple activităţi în diverse domenii: prevenirea abandonului școlar, asistența persoanelor cu dizabilităţi, asistența persoanelor bolnave de cancer, asistența și sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în situații de dificultate, asistența și sprijinirea persoanelor și/sau familiilor care se regăsesc în diferite situații de risc social, asistența religioasă în spitale, penitenciar, servicii rezidențiale pentru copii și vârstnici, asistență medicală, prevenirea și combaterea traficului de persoane umane etc.
Dintre multiplele acțiuni filantropice, se pot menționa următoarele: achiziţia și donarea unei case cu 3 camere, bucătărie și baie, cu toate dotările necesare, pentru familia Iancu cu 7 copii din localitatea Sat Chinez, judeţul Timiș; parteneriatul cu Spitalul Militar Timișoara și acordarea de asistență medicală de tip caravană pentru persoane rezidente în localități izolate; donarea spitalelor de psihiatrie din judeţul Timiș şi altor instituţii sociale a peste 2.500 de haine noi pentru pacienții și beneficiarii pe care îi îngrijesc; participarea săptămânală a maicii Anastasia, medic cardiolog, la consultații în familiile care nu au asigurări medicale ori nu sunt înscrise la un medic de familie; asistență umanitară pentru beneficiarii de la Adăpostul pentru oamenii fără locuință aflat în administrarea Primăriei Timișoara, precum și nenumărate ajutoare financiare și materiale ce au fost acordate creștinilor din eparhie și nu numai.
Servicii sociale licențiate
În Arhiepiscopia Timișoarei funcționează 3 centre de zi pentru copii cu licență de funcționare: Centrul de zi pentru copii „Sfântul Nicolae”, Lugoj; Centrul de zi pentru copii „Patriarh Miron Cristea”, Făget; Centrul de zi pentru copii „Antimis”, Timişoara. Activităţile derulate în cadrul acestor centre au următoarele scopuri: oferirea de servicii sociale pentru copil şi familie; supravegherea şi îndrumarea elevilor în pregătirea temelor de casă, în vederea prevenirii abandonului şcolar; formarea şi dezvoltarea unor deprinderi de viaţă independentă.
Totodată, implicarea activă a familiilor în procesul de acordare a serviciilor a fost o altă prioritate în activitatea derulată. În acest sens, în 2018 a fost derulat un proiect de educare a părinţilor, proiect care, prin dezvoltarea competențelor parentale prin intermediul cursurilor de formare şi al sesiunilor de informare din partea experţilor, a urmărit creşterea factorilor familiali de protecţie şi reducerea factorilor de risc la copiii proveniţi din familii cu statut socioeconomic scăzut sau proveniți din familii cu risc de dezintegrare/familii monoparentale. Concret, în 2018, în cele trei centre de zi, 100 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani au beneficiat de servicii sociale, o masă caldă de prânz și activităţi cu scopul de a preveni eşecul şi abandonul şcolar. Calitatea serviciilor oferite s-a reflectat în progresele obţinute de copii, atat în plan socio-familial, cât şi în cel educaţional. De asemenea, părinții/reprezentanții legali ai acestor copii au beneficiat de servicii de consiliere psihologică și socială, având ca bază de discuții aspecte legate de îmbunătățirea relațiilor intrafamiliale, depășirea dificultăților materiale, importanța susținerii propriului copil în procesul educațional și de integrare socială.
Începând din septembrie 2018, în localitatea Deta se derulează proiectul filantropic „Sprijinirea copiilor cu eșec școlar și a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate”, destinat copiilor care provin din familii vulnerabile, cu părinţi plecaţi în străinătate sau familii cu venituri reduse. Obiectivul general al proiectului are în vedere sprijinirea copiilor cu eşec şcolar şi a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate cu scopul ameliorării problemelor de dezvoltare cu care se confruntă. Cei 25 de copii cu vârsta între 6 și 14 ani participă la activități de autocunoaştere şi dezvoltare personală, de dezvoltare a abilităților de comunicare, dar şi a abilităţilor sociale, managementul timpului, planificarea carierei, precum și activități pentru calitatea stilului de viaţă.
În 2018, în cadrul Așezământului pentru persoane vârstnice „Sfântul Nicolae” din Checea, 14 persoane singure, cu vârsta peste 65 de ani, cu situaţie socioeconomică precară, care au nevoie de ajutor pentru îndeplinirea activităților de bază și/sau instrumentale ale vieții zilnice au beneficiat de servicii de găzduire, hrană, îngrijire personală, readaptare și reabilitare, activități de petrecere a timpului liber, precum și de asistență socială, în funcție de nevoile individuale ale acestora.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit și Centrul de consiliere și informare pentru familiile aflate în dificultate, care este un serviciu social comunitar, funcționând cu respectarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, destinate persoanelor adulte. Activitățile de bază desfășurate în 2018 pentru cei 50 de beneficiari au fost: informare și consiliere; consiliere psihologică; consiliere în vederea facilitării accesului pe piața muncii; acompaniere în scopul prevenirii și combaterii izolării sociale; distribuire ocazională de ajutoare alimentare și materiale.
Prin aceste servicii social-flantropice și prin multe altele nemenționate, desfășurate de Arhiepiscopia Timișoarei, s-a avut în vedere, pe lângă prevenirea și limitarea situațiilor de vulnerabilitate, și întrajutorarea și îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor asistate.