„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Adunarea eparhială a Episcopiei Caransebeșului în ședință ordinară
La Centrul eparhial din Caransebeș a avut loc, zilele trecute, o ședință de bilanț și de conturare a noi proiecte ce se doresc implementate în anul centenar al Marii Uniri în Eparhia Banatului Montan. În baza propunerilor comisiilor permanente, plenul Adunării eparhiale a Episcopiei Caransebeşului a adoptat hotărâri menite să dezvolte activitatea eparhiei în toate sectoarele de activitate în anul 2018.
Ședința ordinară a Adunării eparhiale a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor de preoți, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, la biserica aflată în curtea Centrului eparhial. În continuare, membrii forului deliberativ eparhial au asistat la prezentarea raportului general din toate sectoarele și departamentele Administrației eparhiale pe anul 2017, expus de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc, după care preşedintele adunării, Părintele Episcop Lucian, a împărţit celor cinci comisii de lucru rapoartele sectoarelor Administraţiei eparhiale spre a fi dezbătute şi elaborate procesele-verbale cu propuneri pentru anul 2018. Comisiile de lucru s-au retras pentru dezbateri, iar la reunirea în plen, membrii Adunării eparhiale au ratificat hotărârile propuse de comisiile de specialitate. Preşedintele adunării a supus la vot toate cele discutate, precum şi deciziile consemnate în scris pe care adunarea le-a votat în unanimitate.
„Am urmărit cu mare atenție raportul general pe anul 2017, unde au fost subliniate cele mai importante manifestări, evenimente și lucrări ale Episcopiei Caransebeșului în toate sferele de activitate. În partea a doua au fost foarte multe propuneri pe care dorim să le implementăm în tot ceea ce înseamnă lucrarea bisericească din episcopia noastră în anul centenarului Marii Uniri. S-a subliniat faptul că agenda culturală a eparhiei noastre este foarte bogată în acest an, deoarece din delegația Episcopiei Caransebeșului care a reprezentat Banatul la Alba Iulia au făcut parte foarte mulți intelectuali, preoți, profesori, în frunte cu Episcopul Caransebeșului din vremea aceea, Miron Cristea, drept urmare în Eparhia Caransebeșului anul 2018 va fi marcat profund de centenarul Marii Uniri. Dorim succes și binecuvântare tuturor preoților și credincioșilor din eparhia noastră în anul 2018, să fim cu adevărat mai aproape unii de alții, mai aproape cu toții de Biserica Mântuitorului Hristos și să ne comportăm în așa fel, încât anul 2018 să fie cu adevărat anul unității de credință și de neam, pentru eparhia noastră și pentru întreaga Patriarhie Română”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.