„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
„Arhanghelul” - cinci ani în slujba comunității parohiale
Revista de cultură și religie rurală din Parohia Birda a împlinit de curând 5 ani de apariție neîntreruptă, fapt pentru care s-a organizat în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitate un moment aniversar compus din Te Deum de mulțumire și lansarea volumului „Arhanghelul din Birda. 5 ani în slujba comunității parohiale”, Editura Sitech, Craiova, 2017, 205 p.
În acest sens a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru ostenitorii și cititorii revistei de un sobor sub protia părintelui Ioan Prisăcean, protopopul Detei, compus din preoții Dan Gîrjoabă de la Parohia Sânmihaiu Român și dr. Iliia Pavlovici-Pătruț de la Parohia Mașloc. După otpust, părintele prototop a subliniat importanța revistei parohiale pentru misiunea de astăzi a Bisericii, dorind un gând bun de La mulți ani! pentru redactori, colaboratori și cititorii revistei sărbătorite.
În partea a doua au vorbit despre volumul tipărit cu prilejul acestui moment sărbătoresc: preoții dr. Marius Florescu, lector universitar la Facultatea de Teologie din Timișoara, dr. Daniel Alic, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din Caransebeș, bibliotecar Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, și subsemnatul.
În deschiderea șirului cuvântărilor, au fost expuse câteva date din istoricul apariției acestei reviste trimestriale din mediul rural: semnificația titlului, tirajul, formatul, editarea și colegiul de redacție, suplimente.
În prezentarea volumului s-a oferit o selecție de texte apărute în cursul timpului, care au evidențiat „Editoriale”, „Restituiri”, „Documentar”, „Urme din trecut”, „Cateheză”, „Semne”, „Tinere condeie”, „Bucurii editoriale”. Un capitol aparte îl are „Cronica parohială”, care este ilustrată de fotografii. La final s-au adus mulțumiri tuturor care într-un fel sau altul sprijină apariția număr de număr a acestei reviste.
Gabriela Șerban, redactorul responsabil al revistei „Bocșa Culturală”, a evidențiat rostul cultural al gazetei de la Birda. Cu acest prilej, a decernat revistei „Arhanghelul” Diploma de Onoare, iar redactorului-șef Diploma de Excelență.
Părintele Marius Florescu, redactorul revistei eparhiale „Învierea”, a subliniat faptul deloc nesemnificativ că revista „Arhanghelul” este o constanță prin ritmicitate și mesaj în publicistica bisericească bănățeană. Iar pr. dr. Daniel Alic a remarcat faptul că revista împletește deopotrivă o misiune culturală și duhovnicească, oferind comunității parohiale din Birda răspuns la problemele specifice locului, dar și răspunsuri generale despre viețuirea creștină.
Ne-au fost alături la acest popas anivesar părintele Tiberiu Gherasim de la Parohia Ferendia, elevii Școlii gimnaziale din Birda însoțiți de profesori, mai mulți credincioși. Din partea Consiliului local din Birda a fost prezentă Rodica Cotos.