Arhidiaconul profesor Cornel Olariu

Unul dintre dascălii de seamă ai Academiei Teologice de la Caransebeș a fost și vrednicul de pomenire arhidiacon Cornel Olariu. Sfinția sa a instruit și a educat zeci de generații de tineri teologi care au slujit și slujesc încă lui Dumnezeu și oamenilor în multe parohii din vestul țării, onorează catedre universitare sau seminariale și dețin înalte funcții în administrația bisericească.

Arhidiaconul Cornel Olariu a văzut lumina zilei la 5 no­iembrie 1914, în comuna Buchin, județul Caraș-Severin (pe atunci județul Severin), ca fiu al țăranilor agricultori Cornel și Solomia. După absolvirea claselor primare în localitatea natală, a urmat cursurile Școlii Normale din Caransebeș și a funcționat o vreme ca învățător, apoi s-a înscris la Academia Te­ologică din Caransebeș, pe care a absolvit-o în anul 1942. În a­celași an, a fost mobilizat și a plecat pe front, cu gradul de sub­locotenent, ajungând până în îndepărtata Crimee. La întoarcere s-a căsătorit cu Ileana Crista din Lugoj, căsătorie oficiată în data de 15 noiembrie 1942 și bi­necuvântată de Dumnezeu cu trei copii: Corneliu-Virgil, Dorin (decedat, din păcate, la o vârstă fragedă) și Dorina. Imediat a fost hirotonit diacon, calitate în care a slujit cu multă dragoste și dă­ruire la capela Seminarului Teologic și la bisericile din oraș. Din toamna anului 1942 a funcționat ca secretar al Academiei Teologice, până când, în 1948, aceasta și episcopia au fost desființate de regimul comunist-ateu.

Animat de dorința continuării studiilor teologice, tânărul teolog s-a stabilit în Sibiu și a func­țio­nat ca secretar-șef la Facultatea de Teologie, cu intenția vădită de a se pregăti în vederea ocu­pării unei catedre universitare. În acest scop s-a înscris la cursu­rile de doctorat în teologie, specialitatea Apologetică, la Facultatea de Teologie din București, avându-l ca îndrumător pe fostul profesor de la Caransebeș, preotul dr. Petru Rezuș. În timpul studiilor de doctorat, a avut șansa de a lucra cu câțiva profesori de marcă: Dumitru Stă­niloae, Orest Bucevschi, Nicolae Chițescu, Emilian Vasilescu. Fi­ind un element capabil, serios și sârguincios, arhidiaconul Cornel Olariu a susținut toate examenele și toate lucrările de seminar, finalizând, încă în anul 1951, te­za de doctorat: „Unitatea speciei umane” (201 pp. mss. dactilografiat). Din cauza cenzurii comunis­te, care nu agrea asemenea lu­crări de apologetică (de altfel, apologetica a fost și scoasă din programa de învățământ a fa­cultăților de teologie, în timpul regimului comunist), nu a putut accede la înaltul titlu de doctor în teologie, pe care l-ar fi meritat pe deplin și care i-ar fi schimbat cursul vieții.

Setea de cunoaștere, de studiu, de îmbogățire a orizontului știin­țific și cultural l-a determinat pe tânărul teolog să se înscrie la Facultatea de Drept (1944-1945) și la Facultatea de Științe, Istorie și Geografie (1948) din Cluj, însă regimul de tristă amintire, proas­păt instaurat, i-a frânat și aici ascensiunea.

Eforturi pentru menținerea învățământului teologic în Caransebeș

În anul 1951, Episcopul Vasile Lăzărescu l-a chemat la Ca­ran­sebeș și l-a numit profesor la Școala de Cântăreți Bisericești și apoi la Seminarul Teologic, unde a funcționat până în vara anului 1975, când s-a pensionat. Pe parcursul anilor de activitate didactică a predat: limba româ­nă, istoria, geografia și morala creștină, a instruit și a educat zeci de generații de tineri teologi, care au slujit și slujesc încă lui Dumnezeu și oamenilor în multe parohii din vestul țării, onorează catedre universitare sau seminariale și dețin înalte funcții în administrația bisericească.

Ca titular al Catedrei de limba și literatura română, părintele profesor Olariu a înființat un cerc de literatură pentru elevii cu talent literar, cerc care a continuat strălucita activitate cultu­rală a Societății de lectură „Ioan Popasu” a studenților de la Academia Teologică din Caransebeș, al cărei membru activ a fost. De asemenea, ca profesor, a făcut remarcabile eforturi pentru menținerea învățământului teo­logic în Caransebeș, amenințat mereu de reprezentanții regimului cu închiderea, și i-a sprijinit pe tinerii capabili și valoroși în fața agresivității activiștilor atei care, spre a submina Biserica, încercau să promoveze elemente necorespunzătoare.

Această evocare ar fi, desigur, incompletă dacă nu am sublinia, chiar și sumar, activitatea știin­țifică a fostului profesor de teologie. Astfel, pe lângă lucrările de seminar și teza de doctorat deja amintite, trebuie adăugate studiile și articolele publicate în revista „Altarul Banatului” de la Timișoara și în „Calendarul Românului”, cum sunt: „Biblia în lumina concepțiilor contempo­rane” (A.B. 7-9/1991), „Problema gnoseologiei în filosofia lui Platon” (A.B. nr. 10-12/1993), „Cre­dința în existența lui Dumnezeu și a lumii spirituale și materiale din univers” (A.B. 1-3 și 4-6/ 1994), „Revelația divină” (A.B. 4-6 și 7-9/1995), „Originea, unitatea și universalitatea religiei” (A.B. 4-6/1996), „Religia obiectivă și cea subiectivă” (A.B. 10-12/ 1996), „Biserica și Statul” și „Prot. Dr. Ștefan Pop – precursor al revenirii” (`Calendarul Românului~, Caransebeș, 1995-1996).
Arhidiaconul profesor Cornel Olariu a trecut la Domnul marți, 27 ianuarie 1998, slujba la Înmormântare fiind oficiată în Catedrala „Sfântul Gheor­ghe” din Caransebeș, în pre­zența familiei, a rudelor, a elevilor seminariști și a unui nu­măr mare de cre­din­cioși.

După Sfânta Liturghie oficia­tă de către preoții profesori ai seminarului, Episcopul Lauren­țiu Streza al Caransebeșului a oficiat slujba Înmormântării. Personalitatea distinsului das­căl de teologie a fost creionată de către ierarh, care a dat citire și mesajelor trimise de Mitropolitul Nicolae Corneanu și de Prea­sfințitul Timotei Seviciu, Episcopul Aradului. În numele profesorilor și al elevilor seminariști a vorbit pr. prof. Ionel Popescu, directorul seminarului, iar protopopul Reșiței, Vasile Petrica, protopopul Ioan Văran al Ora­viței și preotul Ioan Cocârlă, paroh în Caransebeș, au vorbit în calitate de foști elevi și de preot paroh, subliniind calitățile morale și intelectuale ale vrednicului profesor de teologie.

Un dascăl demn și modest

Părintele profesor Cornel Olariu ne-a rămas în memorie ca și chip al dascălului de vocație, înzestrat cu un ales bagaj cultural, pe care nu-l înfățișa în mod ostentativ, rămâne ca model de modestie, de eleganță și de seriozitate, deși uneori avea accente de pesimism, datorate piedicilor, obstacolelor puse de regimul trecut în exercitarea misiunii sale și a carierei universitare pe care ar fi meritat-o pe deplin.

În același timp, profesorul nostru ne-a impresionat prin caracterul său integru, curajos și ferm, datorită căruia nu a cedat în fața presiunilor exercitate asupra sa, zeci de ani, de către organele represive ale Securității statului comunist, după cum însuși a mărturisit semnatarului acestor rânduri.

Greutățile vieții l-au făcut să fie mereu atent la relațiile cu ceilalți profesori și cu elevii seminariști, acestora din urmă adresându-li-se întotdeauna cu apelativul „Dumneavoastră”, deși erau la vârsta adolescenței. Pe lângă acestea, de la vrednicul nostru dascăl, continuator al unei vechi tradiții didactice ridicate pe piatra de temelie a Teologiei caransebeșene pusă de Episcopul Ioan Popasu, în anul 1865, am învățat ce în­seamnă cu adevărat modestia, punctualitatea, respectul față de cei din jur și de ținuta cle­ricală, seriozitatea și, mai ales, dragostea față de Dumnezeu, de Biserică și de valorile na­ționale. Slujirea sa la Altarul celor două biserici din oraș a fost înveșmântată cu stiharul smereniei și întărită cu orarul serafim al rugăciunii dăruite Preasfintei Treimi, care l-au ajutat să „stea împotrivă în zilele cele rele și, toate biru­indu-le, să rămână în picioare” (Efeseni 6, 13).

Arhidiaconul stavrofor Cornel Olariu a fost depus în cripta familiei din Parohia Buchin, Protopopiatul Caransebeș, unde se va odihni până când Însuși Domnul, „la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și cei morți întru Hristos vor învia întâi (1 Tesaloniceni 4, 16)”.