„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Arhiepiscopia Timișoarei a desemnat elevii câștigători
Concursul național de creație „Biserica și şcoala din sufletul meu”, organizat, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, a fost implementat și în Arhiepiscopia Timișoarei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Acest concurs de creaţie s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: secţiunea literară, unde copiii au putut compune o scrisoare către Dumnezeu despre viaţa lor în şcoală şi în biserică, o creație literară despre preotul lor duhovnic sau o rugăciune pentru toți profesorii și elevii din școală; secţiunea artistică, unde elevii au avut posibilitatea să efectueze un desen sau o pictură despre evenimentul cel mai important din viaţa lor, să realizeze o fotografie inedită în concordanță cu tema concursului; secţiunea multimedia, în care copiii puteau realiza un interviu cu una dintre personalităţile parohiei sau eparhiei care a avut o contribuție deosebită în domeniul educației, sau să realizeze o prezentare multimedia despre viaţa în şcoală şi în biserică.
Înainte de faza eparhială, concursul a beneficiat de o evaluare şi premiere la nivelul protoieriilor, în cadrul cărora au fost desemnate trei echipe câştigătoare pentru fiecare protopopiat.
„Anul acesta, concursul a fost prevăzut în calendarul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 27492/12.02.2016, la poziția 36. Acest fapt atestă calitatea lucrărilor și importanța competiției, fiind, totodată, și o recunoaștere a edițiilor precedente. Am surprins interesul elevilor, profesorilor și preoților pentru tematica din acest an. Lucrările copiilor au arătat potențialul creativ al lor, dragostea față de biserică, de școală și de educația religioasă”, a precizat părintele Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învățământ și activități cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.
La faza pe eparhie au participat 110 copii din grupele de cateheză, înscriși în programul național „Hristos împărtășit copiilor”, îndrumați de preoţi, profesori de religie şi alte cadre didactice din cele 6 protopopiate ale Arhiepiscopiei Timișoarei.
La etapa eparhială a concursului, locul I a fost obținut de următorii elevi:
- secţiunea literară: Ionescu Leila, Parohia Timişoara-Fabric Est, şcoala de provenienţă: Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara, preot Aurel Cristian Tomescu/ profesor coordonator Alina Florei;
- secţiunea artistică: Andreea Sicoe, Parohia Timişoara-Viile Fabric, şcoala de provenienţă: Şcoala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” din Timişoara, diac. Florin Băran;
- secţiunea multimedia: Oana Dragomir, Parohia Cebza, şcoala de provenienţă: Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara, preot Ciprian Ene/ profesor coordonator Roxana Ene.
Acești elevi vor reprezenta Arhiepiscopia Timișoarei la faza națională, care va avea loc sâmbătă, 21 mai 2016, la Bucureşti, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale.