„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” și-a sărbătorit hramul
Cu ocazia praznicului Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Așezământul monahal „Țara Almăjului”, din comuna Bozovici, și-a sărbătorit al doilea hram. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți de la parohiile din Valea Almăjului. În cuvântul de învățătură, părintele consilier a subliniat importanța vieții morale în dezvoltarea noastră duhovnicească și personală, dar și pericolul viciilor pentru un creștin autentic. La sărbătoare, alături de obștea mănăstirii, au fost prezenți foarte mulți credincioși din toata Valea Almăjului, precum și din alte zone ale țării, care au venit pentru a se ruga și a fi în comuniune duhovnicească și euharistică, marcând astfel prin rugăciune anul bisericesc care s-a încheiat. La sfârșit au fost binecuvântate prinoasele puse înainte de obștea mănăstirii și de credincioși, oficiindu-se și o slujbă de pomenire pentru toți credincioșii Văii Almăjului trecuți la cele veșnice. Piatra de temelie a acestui așezământ mănăstiresc a fost pusă în 22 septembrie 2013, de către Preasfințitul Părinte Lucian, reînviind astfel în acest loc tradiția monahală întreruptă în jurul anului 1459, când apare pentru ultima dată aici o mănăstire de călugări, distrusă probabil la una dintre incursiunile străine de neam și credință din zonă, așa cum reiese dintr-un act păstrat în Arhivele Naționale din Budapesta. Actualul aşezământ a luat fiinţă din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni de a avea în mijlocul lor o vatră monahală, dar şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă.