„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Așezarea crucii pe noul locaș al Parohiei Timișoara-Ciarda Roșie
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent zilele trecute în mijlocul credincioșilor Parohiei Timișoara-Ciarda Roșie din cadrul Protopopiatului Timișoara II. Înaltpreasfinția Sa a dat răspuns invitației preotului paroh Adrian Carebia și a membrilor Consiliului parohial de a oficia slujba de sfințire a crucii pentru noua biserică a comunității ortodoxe din această zonă a orașului, precum și a unei troițe de lemn înălțate în vecinătatea sfântului locaș. În cadrul slujbei, chiriarhul a fost înconjurat de un ales sobor de slujitori, alcătuit din pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, pr. Zaharia Pereș, consilier cultural, pr. protopop Mircea Szilagyi și pr. paroh Adrian Carebia. Alături de aceștia au fost prezenți și preoți de la mai multe parohii timișorene. Slujba de sfințire a fost precedată de săvârșirea Acatistului Adormirii Maicii Domnului de către soborul slujitorilor, în prezența a numeroși fii duhovnicești ai parohiei. În continuare, au avut loc ridicarea și montarea Sfintei Cruci pe cupola centrală a viitorului locaș de cult al credincioșilor ortodocși din Parohia Ciarda Roșie, aceasta fiind donată de Constantin Lucapopa, care este și ctitorul principal al sfântului locaș. De asemenea, troița din curtea bisericii a fost donată de către familia Gavra, enoriași ai parohiei. La acest eveniment deosebit pentru comunitate au fost de față și oficialități locale și județene.