„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Atelier de creație la Parohia Timișoara Fabric Vest
În aceste zile, la Parohia Timișoara Fabric Vest din cadrul Protopopiatului Timișoara II au avut loc două ateliere de creație, unde copiii din grupul parohial „Peștișorul de Aur” au colorat, au cusut și au povestit despre Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon și despre cum se pregătesc pentru primirea veștii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Au confecționat felicitări, icoane și brăduți din panglici. Au împodobit cu panglici și bețe, pentru că bețele „doar ne atenționează că uneori poate nu suntem atât de cuminți”. În cadrul evenimentului copiii grupului catehetic al parohiei au avut invitați și 30 de copii de la Școala Waldorf, care au fost curioși să învețe despre semnele cusute și despre semnificația acestora. Copiii de clasa a IV-a, însoțiți de învățătoarea Ofelia Dinescu, au fost foarte curioși, receptivi și dornici să afle cât mai multe. Unii dintre ei au adus de acasă costume populare vechi și s-au bucurat când au aflat că modelele pornesc de la aceste semne și că reprezintă ceva, adică au o poveste. `Mai întâi am povestit, pornind de la ceea ce au adus ei, mai apoi discuția a continuat cu semnele găsite între modelele prezentate. După aceea, au desenat pe hârtie câteva modele. Au purtat cu bucurie și curiozitate, din mână în mână, o maramă din borangic și un brâu țesut. «Uau, atingem firele de aur!»: așa s-au minunat când au atins firele de borangic pe care le am de la bunica. Au cusut primele cruciulițe, dar mai întâi le-am arătat cum să coasă în cruciulițe, pe o traistă ca de uriaș, cu un ac mare (pentru păpușă). Când ne-am apropiat de final, copiii au fost curioși și au pus întrebări despre cartea «Comorile celor patru orașe. Timișoara povestită copiilor», publicată în 2014, la Editura Brumar. N-ar fi fost ajuns dacă în aceste zile nu am fi și colindat. Așa că, i-am chemat și pe cei mici, din sala alăturată și am colindat împreună. A fost spontan și atât de frumos!”, a mărturisit prof. Ofelia Dinescu.