„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
ATOR Banatul de Munte, prezentă la evenimentul „Copiii merg la Parlamentul European”, de la Bruxelles
Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) din Banatul de Munte, județul Caraș-Severin, a fost prezentă la una dintre dezbaterile organizate în această primăvară de către Asociația Română Pentru Viață. Delegată din partea organizației de tineret, Anita Radics, președintele asociației, s-a aflat marți, 19 martie, la Parlamentul European de la Bruxelles, unde a avut loc prima ediție a evenimentului „Babies go to the European Parliament”, tematica din acest an fiind „Beyond the pro-life vs pro-choice debate, there is a room for EU to support women in pregnancy crisis”, dedicat căutării de soluții pentru sprijinirea cât mai eficientă a femeilor aflate în criză de sarcină și posibilitatea inițierii unor sesiuni de consiliere pentru acestea în cât mai multe orașe din țară.
În cadrul evenimentului, numeroși invitați, incluzând femei care au trecut printr-o criză de sarcină, manageri și reprezentanți ai centrelor care sprijină femei aflate în astfel de situații, membri ai Parlamentului European și activiști ai mișcării pro-vita au luat cuvântul pentru a transmite mesajul lor și pentru a sublinia nevoia de consiliere și de sprijin din toate punctele de vedere a tuturor femeilor aflate în criză de sarcină. La rândul său, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, Anita Radics, a transmis mesajul din partea tinerilor organizației reprezentate, cu privire la modul în care tinerii pot sprijini, în zilele noastre, femeile aflate în criză de sarcină.
„Educația pro-vita este una dintre cele mai importante mișcări pe care tinerii ar putea încerca să le desfășoare (…) Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, pe care o reprezint astăzi, dezvoltă, în timp, numeroase programe de formări și de oportunități de voluntariat, prin care, printre multe altele, tinerii sunt învățați în legătură cu modul în care să se raporteze la problemele din jur, care sunt valorile importante și adevărate ale societății și ale lumii în care trăiesc și să le ducă mai departe. Una dintre aceste activități și valori învățate și promovate este educația pro-viață”, a spus Anita Radics. De asemenea, Anita Radics a vorbit despre programul de tabere din această vară, intitulat „Tabăra din Inima Satului”, implementat în rândul a 13 comunități rurale din Caraș-Severin, în cadrul căruia unul dintre atelierele care urmează să fie susținute are tematică pro-viață: „Prin aceste activități și ateliere pro-vita, noi le susținem deja pe tinerele care cândva vor purta în pântece un copil și care, în lipsa educației, conștientizării și a susținerii, pe care încercăm să le asigurăm acum, ar putea ajunge să treacă printr-o astfel de criză de sarcină și să recurgă la avort”. De asemenea, tinerii sunt implicați și în alte activități, între care organizarea Marșului Pentru Viață, care are loc sâmbătă, 23 martie.