„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Campanie umanitară „Împreună dăruim viață”, la Reșița
Prima etapă a proiectului umanitar „Împreună dăruim viață”, organizat cu binecuvântarea PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu mai multe organizații și instituții, s-a încheiat săptămâna aceasta, la Reșița. În cadrul campaniei potențialii donatori au fost mobilizați să meargă și să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița și s-a încercat conștientizarea în rândul societății privind importanța și avantajele donării sângelui.
Cifrele înregistrate pe parcursul celor 10 zile de donare la Reșița (din perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2017) arată o creștere cu aproximativ 65% a numărului de donatori din centru, față de o perioadă obișnuită. Pe parcursul celor 10 zile ale campaniei s-au înregistrat 237 de donatori, dar numărul celor care s-au prezentat în centru a fost mult mai mare. „Putem spune că cifrele arată un succes evident al campaniei, dar ceea ce este cu adevărat îmbucurător e faptul că tot mai mulți tineri încep să înțeleagă importanța donării sângelui, existând premisele să se creeze o educație a societății în sensul donării periodice de sânge”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul campaniei.
Campanii de donare de sânge sunt organizate la Caransebeș, astăzi, 16 noiembrie, cu sprijinul studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, precum și la Oțelu Roșu, în data de 20 noiembrie. A doua etapă a campaniei „Împreună dăruim viață” va debuta pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul acesteia urmând să fie cumpărate alimente care vor fi dăruite bătrânilor bolnavi și singuri. Beneficiarii campaniei vor primi gratuit Sfânta Scriptură prin purtarea de grijă a PS Părinte Episcop Lucian.