„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Capacitate preoţească la Timișoara, sesiunea septembrie 2019
În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, precum și cu completarea, actualizarea conținutului, precizările și completările la aceasta Metodologie, aprobate de Sfântul Sinod prin hotărârile nr. 565/2017 și nr. 10.079/29 octombrie 2018, Arhiepiscopia Timișoarei organizează o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească – sesiunea septembrie 2019.
La examenul de capacitate preoţească se pot înscrie doar licenţiaţii în Teologie Pastorală, cei care doresc hirotonia întru preot. Examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9,00.
Înscrierea se va face la Centrul eparhial (la Sectorul învăţământ) în perioada 2-13 septembrie a.c. Dosarul de înscriere va cuprinde: a) cerere către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan; b) copii după actele de studii: diplomă de licenţiat în teologie pastorală, master, doctorat şi foile matricole, certificat modul psihopedagogic; c) copie B.I./C.I.; d) Curriculum Vitae; e) recomandarea preotului duhovnic; f) dovadă de la Centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.
Cursuri de pregătire a candidaţilor pentru examenul de capacitate preoţească se vor organiza și susţine în perioada 16-27 septembrie.
Examenul va consta în: proba eliminatorie – testare psihologică, ce se va desfăşura în data de 30 septembrie a.c., ora 900; testarea de specialitate, în cadrul căreia se vor susţine probele scrise (dogmatică şi morală; IBU şi IBR) şi probele orale (exegeză biblică, predică, cateheză, tipic şi liturgică, cântare, legislaţie şi administraţie bisericească) în ziua de 10 septembrie, ora 8:00, la Centrul eparhial din Timişoara, B-dul. C.D. Loga nr. 7.