„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Cateheză despre Patriarhul Iustin Moisescu, la Birda, Timiș
La Școala Primară din Sângeorge, județul Timiș a fost organizată o oră de cateheză la împlinirea a 109 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986). Cateheza cu titlul „Patriarhul Iustin, apărătorul bisericilor bucureștene” a fost susținută de preotul Valentin Bugariu. „Cateheza a fost interactivă și a urmărit prin joc consolidarea noilor cunoștințe prezentate. Cu ajutorul matematicii au fost aflați: anii de la naștere și perioada în care a activat ca patriarh, iar prin geografie a fost aflat ce reprezintă orașul București pentru țară”, a spus pr. Valentin Bugariu.
Cu acest prilej a fost organizată și o expoziție de carte din opera teologică a Patriarhului Iustin, volume comemorative și studii care au valorificat activitatea sa.
În partea a doua a activității din cadrul Școlii Primare din Sângeorge a fost proiectat filmul documentar „Salvatorul Bisericilor condamnate”, produs de Trinitas Tv în anul 2016. Cateheza a făcut parte din proiectul de colaborare încheiat între Biserică și Școală, prin implicarea prof. Maria Dârpeș și prof. Ștefania Cercega, conform preotului Valentin Bugariu.



.jpg)