„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Centrul de Zi pentru Copii din Făget, în prag de sărbătoare
Zilele acestea, la Centrul de Zi pentru Copii „Patriarh Miron Cristea” din Făget au loc o serie de activități menite să marcheze importanța momentului spre care ne îndreptăm, praznicul Nașterii Domnului. Astfel, copiii centrului au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica „Înălțarea Domnului” din Făget, unde, după ce au fost spovediți, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Bucuria copiilor a fost marcată și prin primirea unor daruri substanțiale, prin purtarea de grijă a colectivului centrului și prin bunăvoința unor oameni de bine. De asemenea, mai mulți tineri de la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara au venit cu daruri, aducând un licăr de lumină și de bucurie în sufletele copiilor.
Punctul culminant al proiectului vizat a fost susținerea serbării „Vestim Nașterea Domnului” la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul de pe Bega, unde gazdă a fost părintele paroh Cristian Farcaș. Aici, beneficiarii centrului, înveșmântați în costumul popular românesc, și-au pus în valoare melosul suav în intonarea unui buchet de colinde și a unui recital de poezii, menite a sensibiliza corzile sufletești ale celor prezenți și a aduce înainte un suflu din euforia copilăriei.
„Ne bucurăm că am reușit și în acest an a da viață gândurilor și ideilor noastre pentru a face copiii fericiți. Bucuria noastră vine odată cu împlinirea pe care o vedem pe fețele celor cărora le purtăm de grijă. Dacă copilașii noștri sunt fericiți, atunci misiunea noastră este îndeplinită”, a declarat coordonatorul centrului.
În grija acestui centru se află 25 de copii proveniți din familii aflate în dificultate, care beneficiază de o masă caldă, un loc călduros, de sprijin în efectuarea temelor și de meditații pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii beneficiază de rechizite și materiale didactice. În cadrul centrului, beneficiarii participă la activități de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor de viaţa independentă și de socializare. Copiii sunt încurajați șă comunice în orice situație, să își exprime sentimentele, nemulțumirile și dorințele într-un mod constructiv, dar și să își apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalți.


