„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cerc pastoral misionar în parohia arădeană Agrișu Mare
În biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din Agrişu Mare, județul Arad, a avut loc în această săptămână întrunirea cercului pastoral-misionar Târnova, condus de către părintele Gabriel Streulea, de la Parohia Şilindia.
Un sobor de 13 preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu, iar pe lângă preoţii care fac parte din cercul pastoral-misionar Târnova, au mai slujit: pr. Sorin Streulea, de la Parohia Moroda, fiu al satului, pr. Florin Avram, de la Parohia Prunişor, de asemenea fiu al satului, şi pr. Teodor Zbârcea, de la Parohia Mădrigeşti.
La finalul slujbei, părintele Florin Avram a rostit un cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte ale Sfântului Maslu, amintind apoi despre importanţa cinstirii Sfintei Cruci şi a asumării suferinţei.
Apoi, la casa parohială, parohul Marius Leucuţa a susţinut referatul cu tema: „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării conştiinţei naţionale şi eclesiale româneşti”, precizând câteva caracteristici ale satului românesc de altădată și din prezent, precum și aspecte privind în formarea, dezvoltarea, păstrarea şi promovarea conştiinţei naţionale şi eclesiale româneşti.
Cu acest prilej a fost evidențiat faptul că, la sat, cultivarea pământului este adesea însoțită de acte liturgice, precum binecuvântarea holdelor, a semănatului, a fântânii, a primelor roade ale pământului, iar în unele regiuni troițele străjuiesc fântânile, colinele sau drumurile din mediul rural. „Toate slujbele de binecuvântare a cultivării pământului evidențiază legătura dintre rugăciune și acțiune, încât omul credincios și harnic se conduce după principiul: «Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!»”, după cum a spus pr. Marius Leucuţa, La final, parohul Marius Leucuţa a oferit celor prezenţi o agapă frăţească, conform Arhiepiscopiei Aradului.