Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Cerc pastoral misionar în Parohia Dezna, Protopopiatul Sebiș

Cerc pastoral misionar în Parohia Dezna, Protopopiatul Sebiș

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Data: 16 Feb 2018

De curând, preoții Cercului pastoral misionar nr. 1, Protopopiatul Sebiș, coordonați din încredințarea Înaltprea­sfinți­tului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-au întâlnit în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” pentru a discuta despre importanța postului și a vieții creștine azi. După ce a fost oficiată slujba de seară, părintele Marius Ardelean de la Parohia Slatina a ținut un bogat cuvânt de învă­țătură, arătând impor­tanța acestei perioade liturgice premergătoare Postului Paștelui, subliniind în mod special rolul faptelor bune sau mila creștină în aceste vremuri tulburi de individualism și indi­fe­rență spirituală. Apoi, părintele Valentin Herbei, coordonatorul cercului pastoral a prezentat cele trei referate stabilite pentru acest eveniment, având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta „Anul omagial al unității de credință și de ­neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” în Patriarhia Română.

Primul referat intitulat „Unirea de la 1600 și conse­cin­țele ei în viața bisericească” ne prezintă ideea principală că nea­mul românesc este sortit să convie­țuiască împreună, iar unirea înfăptuită de Mihai Viteazul a adus o serie de îm­bu­nă­tățiri pentru Biserica din Tran­silvania, vitregită atât de mult de drepturile ei. Cel de-al doilea s-a intitulat „Statutul Șagunian și tradiția canonică, bază a unității bise­ricești după Marea Unire”. S-a evidențiat că acest statut a reprezentat baza recunoaşterii autonomiei Bisericii din Transilvania și rolul important avut în organizarea Bisericii la cele trei niveluri: Parohia, Protopopiatul și Eparhia.

Ultimul referat, numit „Sinodalitatea, forma de conducere și de păstrare a unității Bisericii. Organizarea bisericească și unitatea de neam și credință”, arată importanța organizării Bisericii Ortodoxe Române, ce are ca organ central sinodalitatea.

Din referatele prezentate și din discuțiile purtate s-a reliefat că prin toate aceste acte înfăptuite de Biserica Ortodoxă Română s-au făcut pași importanți în vederea realizării unității de neam și de credință. Seara duhovnicească s-a încheiat prin discursul de mulțumire al părintelui paroh Radu Bătrân adresat preoților prezenți și prin îndătinata agapă frățească. (Pr. Dorel Ancuța)