„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Cerc pastoral-misionar în Parohia Rusca Montană
La Parohia Rusca Montană din Protopopiatul Caransebeş s-a reunit joi, 18 iunie, cel de-al 11-lea Cerc pastoral-misionar din Episcopia Caransebeşului. Alături de clericii şi profesorii de religie aparţinători Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei II, la eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Întâlnirea a debutat în biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh”, cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost susţinute o predică la Duminica a 3-a după Rusalii şi o cateheză cu tema „Nădejdea în Dumnezeu - lumina vieţii”. La final, în contextul Anului comemorativ al păstorilor de suflete, s-a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru clericii adormiţi în Domnul. În continuare a urmat conferinţa „Parohia, depozitarul valorilor spirituale şi culturale ale comunităţii” , la care au participat şi profesorii de religie din arealul cercului, precum şi clericii Schitului „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”-Poiana Mărului, ai Schitului „Sfântul Dionisie Exiguul”-Bucova şi ai Aşezământului social-medical „Izvorul Tămăduirii”-Marga. S-au dezbătut cu acest prilej atât problemele parohiale, cât şi dificultăţile cu care se confruntă profesorii de religie în unităţile de învăţământ. „Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că în a doua săptămână din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel am poposit în această zonă mirifică și am concluzionat împreună cu preoții și profesorii de religie că trebuie să fim pe mai departe o familie duhovnicească, în slujba Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos. Fiecare trebuie să-și facă slujba deplin acolo unde este pus, preotul în parohie, monahul în mănăstire și profesorul de religie la catedră, în școală. Credem că toți au plecat la casele lor determinați să pună în aplicare hotărârile și concluziile la care am ajuns în urma acestei întruniri”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Scopul celor 19 cercuri pastoral-misionare, organizate la nivelul Episcopiei Caransebeşului, este de a dinamiza misiunea preoţilor şi a profesorilor de religie şi de a găsi noi metode de a-i apropia pe credincioşi de valorile autentice ale Bisericii noastre.