„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Șepreuș
În aceste zile, în Parohia Șepreuș, din Protopopiatul Arad, a avut loc întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați de către preacucernicul părinte Dumitru Daniel-Mirel. Cei 13 preoți prezenți în biserica parohială din Șepreuș au săvârșit Taina Sfântului Maslu alături de credincioşii ajunşi, la ceas de seară, pentru rugăciune.
Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Viorel Boţoc de la Parohia Socodor, care a căutat să pună la inimile ascultătorilor că omul este chemat, prin Sfânta Liturghie, să ridice privirea din pământ spre cer şi să trăiască în comuniune cu îngerii, care aduc laudă lui Dumnezeu. Părintele a concluzionat că Dumnezeu este Cel care ne cheamă pe toţi să primim sămânţa Sa, care devine roditoare numai dacă pregătim ogorul sufletului nostru spre a fi un pământ bun.
La finalul slujbei, părintele paroh Florin-Horațiu Borca a mulțumit părintelui Viorel Boţoc pentru cuvântul de învățătură, preoților și credincioșilor prezenți. Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea, de către părintele care a găzduit întrunirea, a referatelor cu temele: Rolul pedagogic al icoanei în biserică și școală; Aspecte ale misiunii de propovăduire a Bisericii în perioada regimului comunist. Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 5 noiembrie, în Parohia Pilu, începând cu ora 17:00.