„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cerc pastoral-misionar la Revetiș
În Parohia Revetiș, Protopopiatul Sebiș, a avut loc în această săptămână întrunirea Cercului pastoral-misionar Buteni, sub coordonarea părintelui Marian Ciucur.
Manifestarea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor format din zece preoți, condus de părintele coordonator și de părintele Adrian Zaha, protoiereul Ineului, oaspete al evenimentului. La slujbă au luat parte, de asemenea, părintele Ioan Darău și maici de la Mănăstirea Roșia din vecinătate.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Daniel Pavel de la Parohia Joia Mare. Acesta a vorbit despre faptul că, la 100 de ani de la Marea Unire, când vorbim mult despre ideea de unitate, trebuie să înțelegem că adevărata unitate se poate realiza și menține doar în Biserică, pe temelia învățăturii Evangheliei. Un neam unit se menține doar printr-o societate unită, iar dacă celula de bază a societății este familia, pentru ca societatea să fie unită și sănătoasă, trebuie ca familia să aibă la temelie adevărul Evangheliei. De aceea în aceste zile suntem chemați toată Biserica, cler și popor, să reafirmăm și să ne apărăm valorile.
De asemenea, părintele a subliniat că Biserica nu face politică, dar nu poate rămâne indiferentă privind cum adevărul este amestecat cu minciuna și cum principiile creștine, tradiționale și sănătoase se doresc a fi înlocuite cu principiile Sodomei. De aceea, participarea la referendumul din 6-7 octombrie este o datorie a fiecărui creștin, fiind un moment hotărâtor pentru viitorul societății noastre și mai ales al copiilor noștri.
Seara s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire al părintelui paroh și cu tradiționala agapă frățească. (Pr. Daniel Pavel)