„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Colectare de haine pentru nevoiași la Arad
Sectorul social al Arhiepiscopiei Aradului desfășoară o campanie de colectare a hainelor și articolelor de încălțăminte uzate, pentru cei nevoiași. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost așezate pe lângă toate bisericile din municipiul Arad unul sau două containere speciale pentru reciclarea de textile, spre a da posibilitatea permanentă bunilor credincioși să aducă la biserică haine folosite, cu scopul de a-i ajuta pe cei aflați în suferință.
„Această acțiune nu are caracter ocazional, întrucât nevoiașii nu trebuie ajutați doar în perioada marilor sărbători, ci permanent. Inițiativa a pornit din dorința credincioșilor de a oferi, prin colaborarea cu preoții, hainele uzate celor nevoiași. Hainele și încălțămintea în cea mai bună stare vor fi donate familiilor cu mulți copii, vârstnici aflați în dificultate și persoanelor cu dizabilități. Celelalte obiecte, cu grad ridicat de uzură, vor fi sortate și, după caz, transformate în produse de bază și utilizate ca materie primă în industrie”, menționează părintele Gabriel Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.
Acțiunea are ca scop înmulțirea milosteniei în comunitate și pune bazele unui comportament creștin. Proiectul are la bază două dimensiuni: pe de o parte, dimensiunea socială care constă în donații materiale și acordarea unor servicii sociale primare pentru persoanele vulnerabile și expuse riscului de excluziune socială, cum ar fi: familiile cu mulți copii, vârstnici aflați în dificultate, persoanele cu dizabilități; pe de altă parte, dimensiunea ecologică prin care hainele, încălțămintea și alte produse textile colectate care prezintă un grad ridicat de uzură și nu pot fi donate sau refolosite în proiectele sociale urmează a fi supuse unei sortări primare, respectiv unui amplu proces de pregătire a acestora în produse de bază și utilizarea acestora în industrie ca materie primă.
Acțiunea se desfășoară în colaborare cu firma SC Secondtextiliasam SRL, cu sediul în Satu Mare, care se ocupă și de colectarea de două ori pe săptămână a textilelor adunate în containere. (Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului)