Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Colind și bucurie în inimi de copii la sărbătoarea Sfintei Filofteia

Colind și bucurie în inimi de copii la sărbătoarea Sfintei Filofteia

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Banat
Un articol de: Darius Herea - 11 Decembrie 2018

Vineri, 7 decembrie, preșcola­rii de la Grădinița „Sfânta Muceniță Filofteia” din Caranse­beș și-au cinstit ocrotitoarea. Micuții au fost împărtășiți cu Sfintele Taine la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. În continuare, copiii au susținut un concert de colinde și poezii în cinstea ocrotitoarei grădiniței, coordonați de doamnele educatoare.

„Suntem după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, la sărbătoarea Sfintei Filofteia, și ne bucurăm să fim în mijlocul copiilor, în Sfânta Biserică și să înțelegem și noi, în Postul Crăciunului și nu numai, mesajul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne spune în toată vremea și în tot ceasul: «Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, căci a unora ca acestora este Împărăția cerurilor». Așadar, și noi i-am primit cu mare bucurie în sfânta biserică pe copilașii care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și i-am ascultat cu vestea cea bună a Nașterii Domnului Iisus”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La eveniment au fost prezenţi părinţi şi bunici ai copiilor, alături de cadrele didactice şi preoţi din Caransebeş. Fiind în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, la final, copiii au primit din partea ierarhului daruri pentru spectacolul prezentat. De asemenea, Preasfinţitul Lucian le-a dăruit calendare cadrelor didactice, părinţilor şi tuturor celor prezenţi.

Este o tradiție deja ca în fiecare an Grădiniţa „Sfânta Filofteia” din Caransebeş să susţină un spectacol de colinde şi poezii în cinstea ocrotitoarei sale.