„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Colinde românești la Vârșeț
În aceste zile, la Catedrala Ortodoxă Română din Vârșeț, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Daniil, Episcopul românilor din Serbia, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului internațional de muzică corală și religioasă „Te Deum Laudamus”.
Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Consulatului General al României la Vârșeț, cu implicarea Societăţii Internaționale de Studii Muzicale din România, Asociația Banatic Art din Vârșeț, Serbia, și Asociația Suflet pentru Suflet din Timișoara, România. Preşedinte al festivalului a fost dr. Eugen Cinci, iar director artistic, dr. Veronica Laura Demenescu.
La invitaţia directorului executiv, pr. drd. Adrian Boba, care este şi administratorul Catedralei Episcopale, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Grupul coral „Strana Strămoşească” din Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”-Govândari, din Reşiţa, a susţinut un scurt concert de colinde, bucurându-se şi de prezenţa cunoscutei şi îndrăgitei interprete de muzică populară bănăţeană Zorica Savu, colaboratoare a acestui grup de peste zece ani.
Seara a început cu slujba Vecerniei, săvârşită în sobor de protopopul Reşiţei, pr. Petru Berbentia, şi prot. Andrei Turcoane, de la Parohia Nicolinţ-Voivodina, cântarea de strană fiind susţinută de Grupul „Strana Strămoşească”. După otpustul Vecerniei, Preasfinţitul Părinte Daniil a rostit un cuvânt de învăţătură ziditor pentru mulţimea prezentă şi a declarat deschisă manifestarea de credinţă şi cultură românească. Prezent la eveniment, Dan Constantin, consulul general al României la Vârşeţ, a adresat un cuvânt de salut şi bun-venit celor nouă formaţii corale participante, sosite din România şi Serbia, precum şi tuturor celor prezenţi.
Concertul celor din Reşiţa, prin colindele cu melos popular, prin pasajele solistice de înaltă emoţie românească, i-a bucurat pe românii veniţi la acest festival şi s-a bucurat de aplauze la scenă deschisă. Pentru toate acestea, grupul coral a primit o diplomă de excelenţă, care este cu atât mai valoroasă, fiind o diplomă „princeps” a acestei prime ediţii a festivalului.