„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Comunicat de presă: Sprijin pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse din Arhiepiscopia Timişoarei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, şi în acest an continuă campania de sprijin pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse din Arhiepiscopia Timişoarei, atât preşcolari, cât şi elevi din ciclul primar şi gimnazial.
În acest sens, Părintele Mitropolit recomandă tuturor protopopilor şi preoţilor din Arhiepiscopia Timişoarei să caute în parohiile lor pe cei care au nevoie de acest sprijin şi să îndemne, pe cât se poate, ca fiecare copil să meargă la şcoală, pentru a se preveni într-o mai mare măsură abandonul şcolar.
Aşadar, fiecare parohie va organiza în aceste două săptămâni o colectă pentru ghiozdane, rechizite şi îmbrăcăminte, urmând ca aceasta să se completeze cu fonduri din bugetele parohiale pentru a fi alături de toţi copiii care vor începe anul şcolar.
Dacă anul trecut au fost donate peste 1000 de ghiozdane complet echipate în toate cele şase protopopiate ale eparhiei, adică Deta, Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Timişoara I şi Timişoara II, nădăjduim ca şi în acest an, prin bunăvoinţa preoţilor şi a credincioşilor, să aducem bucurie unui număr cât mai mare de elevi.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, până la această dată, în cadrul Fundaţiei Filantropia Timişoara a eparhiei noastre s-au adunat peste 500 de ghiozdane, motiv pentru care vom stărui pe mai departe, ca niciun copil din judeţ să nu rămână fără cele necesare începutului de an şcolar. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timişoarei)