„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concerte de colinde la Timișoara și Șimand
În întreaga perioadă a lunii decembrie, în parohiile din cuprinsul Mitropoliei Banatului vor răsuna glasuri de colindători care vor vesti nașterea pruncului divin. Săptămâna trecută, concerte de colinde au fost organizate în Parohia Timișoara-Viile Fabric, precum și în Parohia Șimand, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric au avut bucuria de a primi colindul a două coruri prestigioase din Timișoara. În prima parte a programului, după oficierea slujbei Vecerniei, Corul „Cantemus Banatum” al Asociației Învățătorilor Bănățeni, cor format din dascăli ostenitori la catedrele școlilor din Banat, condus de Ioan Horvath, profesor pentru învățământul primar, s-au făcut nu numai vestitori ai învățăturii celei bune și folositoare pentru generații de tineri, ci și mesageri ai Nașterii Mântuitorului, asemenea păstorilor și îngerilor. Asociația Învățătorilor Bănățeni a luat ființă în anul 1919, ca urmare a unirii Asociației Învățătorilor Timișeni cu alte „asociații învățătorești” din acele vremuri, având drept scop desfășurarea de activități culturale, științifice și metodice menite să păstreze atât calitatea actului educaţional, cât și identitatea de limbă și neam a poporului român.
În cea de-a doua parte a programului, Corul „Epifania” din Timișoara, condus de prof. Nicolae Șincari, a încântat auditoriul prezent prin frumusețea colindelor interpretate și atmosfera creată. Corul „Epifania” este o formație bărbătească, alcătuită din preoți și diaconi din protopopiatele I și II Timișoara, cântăreți bisericești și profesori de religie, înființat în anul 2006. Pe parcursul vremii a susținut nenumărate concerte, participând la importante festivaluri și concursuri de muzică religioasă, obținând numeroase premii și medalii. De asemenea, au înregistrat două CD-uri conținând atât pricesne și cântări din Sfânta Liturghie, cât și colinde.
La acest concert susținut de cele două prestigioase formații corale au fost prezenți numeroşi credincioși. La final, toți cei prezenți au interpretat colindul „Trei Păstori”, rememorând bucuria păstorilor care au vestit odinioară iubirea dumnezeiască ce s-a făcut Trup la Betleemul Iudeii.
A devenit deja o tradiție la Parohia Timișoara-Viile Fabric ca în luna decembrie și în duminicile ce preced praznicul Nașterii Domnului să se desfășoare concerte de colinde susținute de formații corale și grupuri de copii de la parohie și de la școlile din oraș.
Colinde, colindători şi comuniune la Şimand
Bucuria sărbătorilor Naşterii Domnului a fost mărturisită şi în Parohia Şimand. Într-o atmosferă de autentică sărbătoare, credincioşii din Şimand au primit colindătorii spre împlinirea idealului de fericire vestit de îngeri cu ocazia Naşterii Domnului.
Au fost prezenţi numeroşi credincioşi din parohie şi nu numai, cântând şi aplaudând plini de lacrimi, regăsind frumoasele şi vechile colinde românești pe buzele pline de har ale interpreţilor.
Colindătorii care au încântat sufletele celor prezenţi au fost: Grupul vocal „Anastasis” din Şimand şi Grupul vocal „Trifon Lugojan” din Arad. Aceştia, cu multă dăruire, dar şi emoţie, au interpretat buchetele de colinde pe care le-au adus în traista lor.
Grupul-gazdă „Anastasis”, din Şimand, a debutat în deschiderea concertului cu un buchet de colinde, după care băieţii din Grupul „Trifon Lugojan” au umplut sala de sunetul vocilor lor minunate, al tobei, al tamburinei şi al chitarei.
La eveniment a participat și ierom. Nicolae Tang, fiu al satului şi delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a transmis cuvântul de binecuvântare şi felicitările chiriarhului.