„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Concerte prepascale în Episcopia Caransebeșului
Episcopia Caransebeșului organizează două concerte de pricesne intitulate „La Umbra Crucii Tale” în două sate din Protopopiatul Caransebeș și Protopopiatul Reșița, în perioada Postului Mare și în cadrul „Anul omagial închinat satului românesc”. În a patra Duminică din Postul Mare, 7 aprilie, începând cu ora 17.00, la Biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Teregova, va avea loc primul concert, susținut de Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cel de-al doilea concert va avea loc în a cincea Duminică din Postul Mare, 14 aprilie, începând cu ora 17.00, la Căminul Cultural din Vermeș și va fi susținut de Corul reunit al catedralelor din Reșița, Corul Preoților din Protopopiatul Reșița și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La cele două concerte va fi prezent şi Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu această ocazie, Grupul psaltic „Ethos” își va lansa noul album, „Buchet de pricesne”, la Teregova și Vermeș.