„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Concurs biblic pentru nevăzători
La sediul Asociației Nevăzătorilor din Arad s-a desfășurat a treia ediție a concursului biblic „Eu sunt Lumina lumii” – un program social, coordonat de Sectorul social-filantropic și misionar al eparhiei. La concurs au participat membrii ortodocși ai asociației, dar și de alte confesiuni creștine. Fiecare participant a răspuns la 50 de întrebări cu tematică biblică atât din Vechiul Testament, cât mai ales din Noul Testament. În organizarea concursului au fost implicați și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad. La finalul concursului, toți participanții au primit de la părintele Gabriel Mariș câte o diplomă de participare și daruri constând în articole religioase și bani.