„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Arad
În Aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a avut loc zilele trecute lucrările conferinței de toamnă a preoților din Protopopiatul Arad. Programul a debutat, în Catedrala veche a Aradului, cu săvârșirea Te Deum-ului, oficiat de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de preoți, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
În deschidere, preaonoratul părinte Flavius Petcuț, protopopul Aradului, a salutat prezența ierarhilor la lucrările acestei conferințe, precum și prezența preacucernicilor părinți din parohiile protopopiatului, evidențiind acest bun prilej de a dezbate împreună temele de cercetare propuse de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru aceste întruniri. În același cuvânt, părintele protopop a reliefat câteva coordonate ale tematicii anului comemorativ prin care suntem invitați „să dăm răspuns tuturor acelora care ne reproșează o anume frenezie întru construirea de biserici, prin aceea că toate acestea sunt roadele jertfei acelor martiri, încât toată țara noastră e ca un mare antimis plin cu moaște”.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a evocat figura providențială a Preafericitului Părinte Patriarh Justinian Marina „întru întărirea sau consolidarea statutului Bisericii Ortodoxe Române atât în plan legislativ, cât și în ceea ce privește administrarea ei, având știința alegerii căilor celor mai bune pentru apărarea și promovarea Bisericii atât în țară, cât și peste hotare, prin relațiile ecumenice. De aceea, vremea Patriarhului Justinian și a atitudinii sale ne poate aduce multă învățătură pentru vremurile pe care le trăim acum, fiind cu recunoștință față de personalitatea acestuia, acum când se împlinesc patru decenii de la trecerea sa la cele veșnice”.
Conferința dedicată personalității Patriarhului Justinian a fost susținută de către preacucernicul părinte Nicolae Rădulescu, de la Parohia Sântana II. Printre coreferenți s-au numărat preacucernicii părinți: Ungur Petrică (Parohia Felnac), care a evidențiat câteva date statistice și chipuri istorice referitoare la jertfele preoților și credincioșilor ortodocși în temnițele comuniste; Mândra Dan (Parohia Fântânele), care a evocat figura părintelui Iustin Pârvu; Ștefan Horea (Parohia Secusigiu), care a evocat figura părintelui arădean Tudor Demian.
În scurte intervenții, părinții pensionari arhid. Iov Orădan și Emil Roman au evocat momentul târnosirii bisericii parohiale cu hramul Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de către Patriarhul Justinian în anul 1967, precum și alte mărturii interesante legate de momente ale păstoririi acestuia.
În continuare, părintele decan, profesorul Cristinel Ioja, a intervenit cu o subliniere prin care a evidențiat lucrarea lui Dumnezeu în istoria poporului român, atât prin cei întemnițați, cât și prin cei care au rămas „afară”, cum a fost și Patriarhul Justinian, ferindu-ne astfel de pericolul ideologizării discursului.
Părintele vicar administrativ, arhimandrit Teofan Mada, a adus mărturia bucuriei prezenței chipului Patriarhului Justinian în multe imagini care se regăsesc în mari centre ale bisericilor europene, ceea ce dă mărturie despre lucrarea sa ecumenică.
Trecerea la cele veșnice a părintelui Ilie Ciocan (Parohia Batania, Ungaria), prohodit în după-amiaza aceleiași zile, a fost marcată cu intonarea imnului „Cu Sfinții odihnește...” de către cei prezenți, pentru cel care le-a fost coleg de slujire pe vremea când credincioșii din Ungaria se aflau sub jurisdicția Eparhiei Aradului.
Invitat fiind la cuvânt, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul și-a manifestat bucuria de a fi prezent în mijlocul preoților, adresându-le primul său salut ca Episcop-vicar preoților din Protopopiatul Arad. În relație cu cele prezentate anterior, Preasfinția Sa a adus mărturia apropierii de locurile în care a trăit și slujit Patriarhul Justinian, din care a putut observa personalitatea acestuia. Felicitându-i pe referenți, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe preoții prezenți să fie cu luare aminte la mărturisirea lor de astăzi, căutând să se îngrijească, cu atenție, atât de familiile lor, cât și de toți parohienii, invitându-i la o implicare mai mare în ceea ce privește educația copiilor, de care depinde viitorul parohiilor, al protopopiatelor și al eparhiei, încredințându-i de toată dragostea și slujirea sa, spre întărirea Bisericii lui Hristos și a neamului nostru.