„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferință despre gruparea „Rugul Aprins” la Timișoara
De curând la Timișoara a avut loc conferința intitulată „Rugul Aprins” susținută de părintele profesor Constantin Jinga de la Facultatea de Teologie din Timișoara. Evenimentul s-a desfășurat în amfiteatrul I al Universității de Medicină din Piața Maria. Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Timișoara a organizat o seară duhovnicească, unde au fost dezbătute aspecte privind activitatea, programul și persoanele implicate în Grupul „Rugul Aprins”, de la Mănăstirea Antim, o mișcare de rezistență împotriva comunismului, alcătuită din teologi, oameni de cultură români, studenți. Modelul propus de acestă mișcare de reînnoire spirituală a vieții a fost unul ancorat în Tradiția vie a Bisericii. „Există o anumită tipologie a persoanelor care au făcut parte din Grupul de la Antim, oameni cu o educație superioară din perioada interbelică, care au cunoscut sfârșitul unor ideologii, care au măcinat de fapt secolul al 20-lea, atât ideologiile de dreapta, cât și cele de stânga, și care au fost dezamăgiți de acestea. Prinși în vâltoarea istoriei, au simțit nevoia să-și găsească niște repere solide pentru viața lor și pentru a se salva ca oameni. Dintre aceștia aș aminti pe corifeul Mișcării «Rugul Aprins», ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, și poate cele mai importante personalități ale vieții intelectuale și creștine și bisericești ortodoxe din România, Adrian Făgețeanu, Felix Stupneac, Roman Braga, Aleandru Mironescu, Vasile Voiculescu ș.a.
Parte dintre intelectuali au supraviețuit prigoanei comuniste, cum au fost pr. Roman Braga, Andre Scrima, dar și ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum IPS Antonie Plămădeală, IPS Nicolae Corneau, IPS Bartolomeu Anania, care participau la întâlnirile din pridvorul Antimului. Aș aminti, de asemenea, și pe Părintele Nicolae Steinhardt, care aici a început să-și desăvârșească apropierea de Ortodoxie. Întâlnirile implicau discuții duhovnicești, pe diferite teme filocalice. Părintele Ioan Kuligin a fost cel care a îndemnat pe membrii Grupului „Rugul Aprins”, nu doar să vorbească despre cele duhovnicești, ci să le și practice, sub forma aceasta a Rugăciunii inimii”, a spus pr. Constantin Jinga, profesor la Facultatea de Teologie din Timișoara.
O nouă conferință ASCOR va continua tema joi, 25 mai 2017, când teologul timișorean Claudiu Răducu va vorbi despre „Rolul martirilor din închisorile comuniste, pentru viitorul neamului”.