„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferință despre sănătate și alimentație, pentru copiii și tinerii din Făget, județul Timiș
Centrul de zi pentru copii „Patriarh Miron Cristea” din Făget, județul Timiș și Liceul Teoretic „Traian Vuia” din aceeași localitate, au fost în această săptămână gazdele unei conferințe, susținute de medicul nutriționist Lavinia Bratu. În cadrul acestei întâlniri medical a abordat tema „Educația pentru sănătate” și a explicat copiilor și tinerilor regulile de bază în alimentația sănătoasă și noțiuni generale de cunoaștere a modului în care organismul este influențat de hrană. „Sănătatea este un dar ce trebuie păstrat printr-un stil de viață sănătos. Având în vedere, pe de-o parte, că o minte sănătoasă depinde de un corp sănătos, iar, pe de altă parte, că stomacul este laboratorul unde se plăsmuiește sănătatea, este extrem de important să știm ce și cât mâncăm, pentru că sistemul digestiv să funcționeze bine în permanență”, a spus părintele Liviu Ionut Lacatîș, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Patriarh Miron Cristea” din Făget. La final, participanții și-au exprimat dorința ca acest tip de întâlniri informative să fie periodice. Campania de informare și educare a tinerilor pentru o viață sănătoasă este susținută de Fundația Filantropia Timișoara.
Centrul de zi pentru copii „Patriarh Miron Cristea” din Făget este un serviciu social licențiat, în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, care are ca misiune prevenirea abandonului școlar și prevenirea separării copilului de familie. În prezent, 25 copii, provenind din familii în dificultate, beneficiază de servicii specializate în cadrul centrului: servicii educative, recreative şi de socializare, servicii de orientare şcolară şi profesională, servicii de consiliere psihologică pentru copii, consiliere şi sprijin pentru părinţi. Cu sprijinul Liceul Teoretic „Traian Vuia”, copiii primesc în fiecare zi, o masă caldă la prânz. (Claudia Bencec)