„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferință despre valorile naționale în literatura română
Marți, 8 martie, în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române a avut loc conferința „Valori naționale în literatura română”, susținută de academicianul Nicolae Breban. Cu acest prilej, au fost lansate două romane ale acestuia: „Jocul și fuga” și „Singura cale”. Cele două cărți au fost prezentate de Crișu Dascălu, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu”.
Gazda evenimentului a fost academicianul Ion Păun Otiman, președintele Filialei Timiș a Academiei Române. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la acest eveniment important pentru cultura română a participat și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. De asemenea, au mai fost prezenți în aula academiei oameni de cultură, scriitori, profesori universitari și jurnaliști.
Prezentarea romanului „Jocul și fuga” a fost realizat de Crișu Dascălu care a subliniat importanța acestuia pentru literatura română contemporană. „Este un roman capital, o chintesență a viziunii asupra lumii, pe care o evocă, ca nimeni altul, Breban. El pune în valoare umanitatea personajelor, indiferent de statutul lor social, de moralitatea lor. Ideea romanului este aceea că toți trebuie să fim oameni în esența noastră, că toți greșim, dar trebuie să facem eforturi, de a ispăși greșelile. Breban este fără îndoială cel mai mare scriitor român în viață și unul dintre cei mai mari scriitori români pe care literatura noastră i-a dat până acum”, a spus Crișu Dascălu.
Cartea, apărută cu sprijinul Fundației Alexandrion, este un proiect editorial cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Evenimentul se înscrie în seria de conferințe pe care Academia Română le organizează cu prilejul împlinirii a 150 de ani în slujba națiunii române și 65 de ani de existență a Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu”. „Nicolae Breban, înainte de a fi un mare scriitor, înainte de a fi un academician reputat, este o mare conștiință a neamului românesc, pentru că lecția de libertate, de demnitate, de democrație pe care ne-a ținut-o cred că este memorabilă. De aceea, prezența domniei sale în Aula Academiei Române din Timișoara este un moment de referință”, a menționat academicianul Ioan Păun Otiman, președintele Filialei Timiș a Academiei Române.
Nicolae Breban este romancier, eseist, poet, dramaturg, și publicist (n. 1 februarie 1934, la Baia Mare), unul dintre cei mai importanți romancieri români. Debutul literar l-a avut în revista „Viața studențească” (nr. 5 din mai), cu schița „Doamna din vis” (1957). Dintre romanele sale amintim: „Francisca” (1965), „În absența stăpânilor” (1966), „Animale bolnave” (1968), „Bunavestire” (1977), tetralogia „Ziua și noaptea” etc. A mai scris volume de eseuri, teatru, poezie și a tradus din limba germană. Din ianuarie 2009 devine membru titular al Academiei Române și este directorul revistei „Contemporanul, Ideea Europeană”. Nicolae Breban este, alături de Nichita Stănescu, unul dintre vârfurile generației șaizeci.