„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferința „Educație și identitate ortodoxă” la Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în sala festivă a Colegiului Național „Vasile Goldiș” din Arad s-a desfășurat joi, 12 mai, o manifestare dedicată Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Română. Cadrul tematic al dialogului cu cei prezenți a fost legat, cu precădere, de educația și identitatea ortodoxă de astăzi. Invitata specială a manifestării a fost maica Magdalena de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex (Anglia), care a avut un dialog cu cei prezenți. La eveniment au participat cei mai buni elevi ai colegiului, prin implicarea profesorilor și, mai ales, a domnului Eugen Bocăniciu, directorul Colegiului național.
În cadrul conferinței, maica Magdalena a evidențiat importanța fundamentală a aspectului social al vieții parohiale. „Aspectul social al vieții parohiale este fundamental. Acesta permite ca iubirea pe care o gustăm la Liturghie să fie trăită și practicată prin intermediul altor persoane. Practicile comune, cum ar fi postul, pot fi trăite ca terapii, mai degrabă decât ca reguli. Copiii se pot juca împreună, pot da ajutor, pot învăţa să aibă încredere în alţi copii ortodocși... Ei pot avea prieteni care să contrabalanseze presiunea grupurilor lumeşti. În pridvorul bisericii poate să existe şi bună dispoziţie, conversații neoficiale cu preotul, șansa de a vedea cupluri căsătorite fericite și alte modele. Astfel, cele mai bune experiențe vor fi legate de credință”, a menționat cuvioșia sa.