„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferința „Ortodoxia la vremuri de Postul Mare”
„Ortodoxia la vremuri de Postul Mare” a fost titlul conferinței susținute în cea de-a doua săptămână din Postul Paștelui de către părintele conf. univ. dr. Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în Episcopia Caransebeșului. Trei zile părintele Necula s-a aflat în Eparhia Banatului Montan pentru a presăra în inimile bănățenilor sămânța cea bună despre care nădăjduiește „să rămână în inima celor ce au ascultat și să rodească în Învierea Mântuitorului Hristos”.
„Maratonul duhovnicesc” a debutat săptămâna trecută, la Moldova Nouă, unde părintele Constantin Necula a reușit să umple Sala „Alex” din oraș nu doar cu tineri, ci și cu oamenii care doresc să trăiască o viață autentică în Hristos. Seria conferințelor a continuat la Cinema „Dacia” din Reșița, unde foarte mulți reșițeni, dar și persoane din împrejurimi au venit să asculte cuvintele părintelui Necula și să primească liniște, echilibru și un imbold de a petrece nu doar perioada postului, ci toată viața în armonie cu Evanghelia Mântuitorului. Și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș s-a dovedit neîncăpătoare, deoarece părintele Necula a dorit să fie împreună și cu „prietenii bănățeni” din urbea de pe Timiș și Sebeș. „Este capătul unei misiuni pe care m-am bucurat s-o pot duce la îndeplinire deoarece au fost întâlniri cu niște comunități de mare frumusețe. M-am bucurat foarte mult să descopăr unitatea Bisericii, extrem de importantă în astfel de momente de dezbinare națională, și să constat că oamenii, în ciuda cârtitorilor, sunt alături de Biserică, se bucură de mesajul ei, cresc și se desăvârșesc în raport cu morala creștină și cu bucuria de a fi în Hristos”, a mărturisit părintele Necula la finalul conferințelor.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind și el prezent la conferința de la Caransebeș, a mulțumit părintelui conferențiar pentru că a transmis mesajul Evangheliei, în stilul său caracteristic, plin de dragoste, de răbdare și cu multă putere de convingere. „Am avut bucuria să ne împărtășim dintr-o altă slujbă a propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, care are putere multă. Părintele Constantin Necula este recunoscut în toată Patriarhia Română ca un misionar de excepție și un predicator care într-adevăr are multă râvnă. De aceea, în acest an al unității de credință și de neam, ne-am gândit să oferim credincioșilor, în această săptămână a doua din Postul Mare, trei zile de propovăduire cu multe roade pe termen mediu și lung, după ce în prima săptămână din post am sporit rugăciunea prin Canonul cel Mare”, a subliniat PS Părinte Episcop Lucian.
Conferința „Ortodoxia la vremuri de Postul Mare” se înscrie în șirul manifestărilor culturale organizate de Episcopia Caransebeșului în Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.