„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferință pentru tineri susținută de părintele Ioan Cojan
Elevi de la liceele din Caransebeș au participat, în săptămâna a 5-a din Postul Mare, la o conferință adresată lor, având ca scop conștientizarea tinerei generații de a avea un comportament moral creștin, încercând tot mai mult să-L cunoască pe Hristos. Conferința a fost susținută de părintele protos. Ioan Cojan, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia. Întâlnirea cu părintele Ioan a credincioșilor caransebeșeni, în special tineri, s-a desfășurat la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Tema pe care părintele conferențiar a abordat-o cu această ocazie a fost „Viața duhovnicească a tinerilor”, punând în fața auditoriului repere autentice de a duce o viață curată, aproape de Dumnezeu. „În această vreme a Postului Mare, pentru a evidenția în rândurile clerului și credincioșilor anul 2016 ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, a organizat mai multe conferințe duhovnicești în orașele eparhiei. Astăzi la Caransebeș a venit părintele Ioan Cojan să vorbească tinerilor de la liceele caransebeșene, care credem noi că s-au folosit duhovnicește din cuvântul cu putere multă al părintelui conferențiar”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Așa cum se obișnuiește la conferințele de acest gen, cei prezenți au avut posibilitatea să adreseze întrebări legate de tema dezbătută și nu numai, părintele Ioan răspunzând cu măiestrie la toate curiozitățile tinerilor. „Mulțumesc Preasfințitului Părinte Lucian pentru invitația din această seară de a veni la Caransebeș ca să mă adresez tinerilor și să mă împărtășesc de frumusețea lor, așa încât să pot spune precum s-a exprimat Iacov la întâlnirea cu fratele său, Esau: «Când am văzut fața ta parcă am văzut Fața lui Dumnezeu». Bucuria tinerilor și interesul lor pentru Hristos au oglindit în ei mai mult decât curiozitatea pentru lucrurile teologice și interesul de a-L cunoaște pe Hristos. De aceea am pus în centrul cuvântului meu cunoașterea lui Iisus Hristos și credința în El ca piatră de temelie a vieții noastre duhovnicești. Fiind tema aceasta, am încercat să fac o introducere în ceea ce înțelegem noi a fi viață duhovnicească sau viața în Duhul Sfânt”, a arătat părintele Ioan Cojan.
La întâlnirea duhovnicească au participat foarte mulți tineri, elevi de la liceele din Caransebeș, elevi seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, studenți teologi de la Facultatea de Teologie din Caransebeș, preoți din localitate, profesori de religie, precum și credincioși care doresc să ducă o viață cu adevărat în Hristos.