„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Consfătuirea profesorilor de religie din județul Arad
Profesorii de religie din județul Arad s-au întâlnit, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad. La prezidiu s-au aflat, alături de chiriarh, prof. dr. Vasile Timiş, inspector general în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Ştiințifice, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural, și diac. Florin Sirca, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad.
După rostirea rugăciunii, prof. Florin Sirca a prezentat raportul de activitate pe anul școlar precedent, subliniind inspecțiile efectuate la clasă, precum și rezultatele obținute la etapa națională a concursurilor și olimpiadelor desfășurate. După aceea, a arătat necesitatea respectării și includerii priorităților în proiectarea documentelor, la nivelul comisiilor metodice, după cum urmează: cunoaşterea şi respectarea programelor şcolare de către toate cadrele didactice; conceperea demersului didactic din perspectiva atingerii competenţelor specifice, incluse în programele şcolare; utilizarea de către toate cadrele didactice a unor strategii didactice bazate pe metode moderne şi alternarea formelor de activitate; integrarea elementelor de evaluare în cadrul strategiilor didactice, prin utilizarea unor metode şi forme diversificate: evaluare iniţială, formativă, sumativă, metode tradiţionale, alternative şi complementare, inclusiv evaluare digitală; adecvarea strategiilor didactice la particularităţile claselor de elevi; realizarea unor conexiuni inter şi transdisciplinare.
În continuare, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja a spus că „Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad rămâne deschisă oricărui tip de colaborare cu profesorii de religie, atât pentru susținerea gradelor didactice și continuarea studiilor postuniversitare, cât și la nivel publicistic”. Inspectorul general, conf. univ. dr. Vasile Timiș, a evidențiat că „ora de religie se bazează pe prevederile statului român. Prezența ei în școală se datorează atât profesorilor, cât și cultelor, APOR, elevilor și părinților. Discursul religios din școală trebuie să fie încurajant, alcătuit într-o manieră optimistă, promovând încrederea în Dumnezeu”. În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a încununat cele rostite anterior, evidențiind necesitatea unei prezențe mai active a slujitorilor Bisericii în mijlocul profesorilor de religie, această implicare fiind crucială în societatea actuală.