„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Consfătuiri ale profesorilor de religie
Cu prilejul debutului noului an școlar, profesorii de religie din județele Timiș și Caraș-Severin s-au întrunit în ședințe de lucru pentru a discuta o serie de aspecte privind buna desfășurare a activităților și proiectelor propuse pentru anul în curs. De asemenea, reprezentanții inspectoratelor au transmis profesorilor noutățile școlare cu privire la statutul orei de religie, dar și cele legate de programele concursurilor și ale olimpiadelor.
La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc zilele trecute consfătuirea profesorilor de religie din județul Timiș, cu prilejul începerii noului an școlar, 2015-2016. Întrunirea a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, de față fiind și pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, prof. Daniela Buzatu, inspector de religie, și Claudia Albulescu, președintele APOR (Asociația părinți pentru ora de religie) Timiș. Cu această ocazie, profesorii de religie au discutat mai multe probleme pe care le întâmpină în școlile unde predau și au căutat mijloace pentru îmbunătățirea actului educațional. Totodată, din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, au fost transmise programele olimpiadelor, ale concursurilor și ale altor activităților școlare propuse pentru anul școlar în curs. În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a evidențiat aspecte privind calitatea orei de religie, subliniind nevoia mutării accentului de pe latura teoretică a disciplinei pe cea practică, duhovnicească. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a felicitat prezența reprezentantului asociației APOR la întâlnire, arătând că părinții au un rol însemnat în viața duhovnicească a copilului și în consolidarea relației dintre cei trei factori importanți în educația sănătoasă a copilului, respectiv Familia, Biserica și Școala.
Consfătuire cu profesorii de religie la Caransebeș
Și la Caransebeș a avut loc o întâlnire similară, aceasta având loc în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeș. Evenimentul a reunit toți profesorii de religie, fiind prezent de asemenea și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În prima parte a întâlnirii au fost prezentate de către părintele profesor Sorin David Oţelariu, inspector de specialitate la disciplina religie, structura anului şcolar 2015-2016, programa şcolară de religie la nivelul gimnazial şi la cel liceal şi a adus în discuţie diferite aspecte cu care se confruntă profesorul de religie în activitatea pe care o desfăşoară. Întrunirea a continuat cu discuții despre modul în care profesorii de religie au rolul în creşterea calităţii educaţiei religioase.
De asemenea, ei au putut prezenta implicarea în programele pe care le dezvoltă în susţinerea elevilor care provin din familii cu probleme sociale. „Discuţiile purtate la consfătuirea cu profesorii de religie din Episcopia Caransebeşului au avut, în principal, rostul de a arăta sprijinul pe care Biserica îl oferă educaţiei religioase şi în special orei de religie din învăţământul preuniversitar. S-au prelucrat hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, legislaţia şcolară actuală cu privire la disciplina religie şi s-a discutat îndelung Planul strategic pentru creşterea calităţii educaţiei religioase şi modalităţile prin care acesta se poate desfăşura în şcolile din episcopia noastră. La provocarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, profesorii au subliniat şi modul în care se implică în susţinerea elevilor care provin din familii cu probleme sociale, mai ales că trăim într-o zonă în care instabilitatea economică este tot mai prezentă. Nădăjduim ca întâlnirea de astăzi şi concluziile ei să rodească cu folos pentru misiunea Bisericii lui Hristos”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Totodată au fost tratate proiecte de viitor, mai ales că anul viitor, 2016, este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.