„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Credință și artă pentru toți” la Coronini
În perioada 1-7 iulie 2018, la Complexul „Baba Caia” de la Coronini, județul Caraș Severin, se desfășoară cea de-a unsprezecea ediție a taberei de creație „Credință și artă pentru toți”. Participă 30 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani de pe întreg cuprinsul eparhiei, atât copii proveniți din familii cu risc de excluziune socială, cât și copii cu rezultate foarte bune la învățătură.
O parte dintre participanți, respectiv 10 de copii proveniți din familii cu posibilități reduse, sunt beneficiarii proiectului „Împreună pentru copiii noștri” derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de Centrul de tineret Moniom în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, în perioada iunie - septembrie 2018.
„Profilul taberei a fost, încă de la început - din vara anului 2012, unul social și educativ, deopotrivă, programul axându-se pe trei direcții principale: formare duhovnicească, dobândirea sau exersarea abilităților artistice, precum și socializare și incluziune socială”, a precizat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial la Departamentul de tineret al eparhiei și coordonatorul taberei.
Alături de formatorii cu experiență în organizarea de tabere, sunt prezenți și 8 voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care sprijină, în calitate de asistenți de tabără, activitățile desfășurate. „Cei mai mulți dintre cei care sunt voluntari în această tabără sunt foști beneficiari ai taberelor noastre din anii trecuți, care, iată, au rămas în lucrarea Bisericii și care, ca și recunoștință, vin și ajută, la rândul lor, pe cei mai mici decât ei”, a mai adăugat părintele Mihai Ciucur.
Pe parcursul întregii săptămâni copiii iau parte la atelierul de iconografie „Sfinții - prietenii noștri”, coordonat de prof. Georgiana Ciucur, în cadrul căruia participanții sunt inițiați în tainele pictării icoanelor, fiecare copil având posibilitatea să realizeze icoana sfântului ocrotitor.
De asemenea, în cadrul atelierului de jocuri și concursuri desfășurate în aer liber, coordonat de prof. Gheorghe Szeneszy, copiii au posibilitatea să socializeze, să exerseze lucrul în echipă și să-și pună în valoare îndemânarea și abilitățile sportive.
Programul de rugăciune este, desigur, una dintre preocupările constante ale organizatorilor, copiii luând parte zilnic la rugăciunile de dimineață și de seară și având posibilitatea să poarte discuții pe teme duhovnicești. Serile sunt, de asemenea, animate de către voluntari prin desfășurarea de activități tematice cu profil cultural-artistic și de divertisment, în cadrul cărora copiii au posibilitatea să-și etaleze talentele în diverse domenii: muzică, dans, cultură generală și altele.
Programul mai cuprinde drumeții, plimbări pe Dunăre, precum și participarea la Sfânta Liturghie care va fi oficiată vineri, 6 iulie, la Mănăstirea Gornea din Clisura Dunării. De asemenea, sâmbătă, 7 iulie, la festivitatea de încheiere a taberei este așteptat să fie prezent în mijlocul copiilor Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de alți invitați.