„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cursuri de prim ajutor
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului a organizat în data de 19 noiembrie 2015, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie Română - Filiala Județeană Arad, cursuri de prim ajutor conform Legii 139/1995 și 524/2004. Cursul a fost predat de doctorul Mircea Răduţiu, medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), dar şi membru al echipajului auto SMURD, la ISU Arad şi doctor pe elicopterul SMURD, care deserveşte tot vestul ţării. Cursul de prim ajutor oferit de Crucea Roșie Română vine în sprijinul perfecționării membrilor comitetelor parohiale în conformitate cu atribuțiile acestora prevăzute în Statutul de Organizare a Bisericii Ortodoxe Române, dar și al parohiilor care organizează pelerinaje și tabere creștine pentru copii. Conform ordinului Ministerul Educației nr. 3.060/3 februarie 2014 privind condițiile de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber, în momentul în care se constituie grupul, organizatorii sunt obligați să se asigure că, pe toată durata taberei/excursiei, există o persoană specializată în acordarea primului ajutor. La acest curs au participat 30 de preoți și delegați din partea comitetelor parohiale din cadrul Protopopiatului Arad. Cursul s-a finalizat cu un examen în urma căruia toți cei înscriși au primit un certificat de absolvire și o legitimație, care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor de bază. Programul va continua și în perioada următoare în celelalte protopopiate ale eparhiei.