„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cursuri pentru personalul Episcopiei Caransebeșului
La Centrul eparhial din Caransebeș, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, s-au desfășurat în 22-23 februarie cursuri de prezentare a regulamentelor bisericești pentru personalul cu atribuții de îndrumare și control din cadrul structurilor administrative ale Episcopiei Caransebeșului.
Cursurile au avut scopul unei mai bune cunoașteri a regulamentelor bisericești, precum și al diseminării și aplicării acestor prevederi în parohii.
Structura acestui program a prevăzut prezentarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, accentuându-se atribuțiile organismelor deliberative și executive episcopale și parohiale legate de patrimoniul bisericesc.
„Prin prezentarea acestor cursuri, Episcopia Caransebeșului vizează două aspecte foarte importante, respectiv o cunoaștere mai bună a legislației bisericești din partea structurilor administrative ale eparhiei, iar pe de altă parte vizează și diseminarea acestor informații și aplicarea lor practică în teren. S-a constatat în numeroase rânduri faptul că necunoașterea regulamentelor bisericești a atras după sine grave prejudicii, mai cu seamă materiale, pentru parohiile în care aceste prevederi nu au fost aplicate după regulamentele în vigoare. De aceea se dorește în primul rând o valorificare cât mai bună a patrimoniului Bisericii prin cunoașterea și aplicarea acestor regulamente, și nu în ultimul rând o implicare mai activă a credincioșilor în viața bisericească și parohială”, a declarat părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial al Episcopiei Caransebeșului.
O mai bună cunoaștere a legislației bisericești și civile
Cursurile au cuprins de asemenea și prezentarea Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. În partea a doua s-a pus accentul pe Regulamentul de funcționare a administrației parohiale în ceea ce privește atât administrația parohială propriu zisă, inventarierea, precum și revizia contabilă. La final s-a prezentat și Regulamentul de administrare a cimitirelor, accentuându-se modul de organizare și administrare a acestor bunuri patrimoniale bisericești în lumina noilor prevederi legislative. „În calitate de coordonator al Cercului pastoral misionar Oravița Răcășdia, mă bucur de participarea la aceste cursuri unde am învățat multe lucruri noi, probleme de actualitate juridică și canonică, privind bunul mers al Bisericii noastre. Din punct de vedere administrativ gospodăresc este de un real folos și pentru colegii noștri, cărora le vom împărtăși din cunoștințe acumulate. Noile informații au menirea de a cunoaște mai bine legislația bisericească și civilă și de a preîntâmpina unele situații nedorite în parohiile pe care le păstorim”, a mărturisit părintele cursant Gelu Moldovan. La aceste cursuri au luat parte conducătorii oficiilor protopopeşti împreună cu secretarii lor și cei 10 coordonatori ai centrelor pastoral-misionare din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului.