„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Distincție de Centenar pentru Arhiepiscopul Aradului
Săptămâna trecută, ierarhii Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei şi Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crişanul, au participat la şedința festivă comună a Consiliului Local al Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad, dedicată sărbătoririi Anului Centenar. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Aradului a primit înalta distincţie a Colanului Centenar.
În cadrul acestui eveniment s-a semnat Acordul de Cooperare Ialoveni, Republica Moldova - Arad, România, moment urmat de acordarea distincţiilor şi medaliilor pentru cei care, de-a lungul timpului, și-au adus contribuția la dezvoltarea și promovarea orașului și județului Arad. Medalia Centenar a fost decernată tuturor prefecților, parlamentarilor arădeni și consilierilor locali și județeni, din toate mandatele, începând din 1990 până în prezent. De asemenea, reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului Arad au fost distinși cu Ordinul Centenar, pe care l-au primit în numele comunităților pe care le reprezintă.
Chiriarhul arădean, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a primit înalta distincţie a Colanului Centenar. Aceeaşi distincţie a fost acordată şi primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, precum și primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de mulţumire pentru aprecierea dată prin decorare şi care, potrivit şi celor expuse, evidențiază rolul determinant al Bisericii în toate momentele ce au condus la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Cultele religioase au fost în înţelegere pentru unitatea întregului popor, la care o contribuţie de seamă a avut-o Biserica Ortodoxă Română, împletindu-şi mereu viaţa ei cu cea a patriei şi a neamului, a mai explicat ierarhul arădean.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de soprana Alexandra Fits, acompaniată de pianistul Mariano Castro și artista Sand Art Mariana Pachiș.