„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Donare de sânge în Arhiepiscopia Aradului
Campania de donare de sânge „Donează sânge, salvează o viață!” inițiată de Patriarhia Română s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei în Arhiepiscopia Aradului, marți, 27 iunie 2017. Acțiunea a avut loc la Centrul de Tranfuzie Sanguină din Arad între orele 9 și 13 și a fost organizată de sectorul social filantropic și misionar al eparhiei. În cele patru ore de recoltare s-au prezentat aproape 50 de donatori. Donatorii au venit din rândul preoților, monahilor și credincioșilor care s-au alăturat campaniei Bisericii Ortodoxe. Cei care au donat sânge în cadrul campaniei și personalul medical au fost răsplătiți de organizatori cu apă, fructe și alimente al căror consum este recomandat înainte și după recoltarea sângelui și au primit de la preoții prezenți iconițe.
Pentru a ține treaz sentimentul solidarității dintre oameni, se dorește promovarea continuă a acestui program și implicarea în mod continuu a cât mai multor donatori. Donarea de sânge trebuie realizată în scop terapeutic, în folosul aproapelui și să aibă la temelie iubirea creștină și jertfa față de aproapele nostru.
Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge. Din 2013 până în prezent, au fost donate peste nouă tone de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. (Sectorul social filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului)