„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Duminica a doua din Triod în Mitropolia Banatului
În Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Timișeni-Șag, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a liturghisit în biserica Parohiei Arad-Micalaca Veche I, Protopopiatul Arad, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a efectuat vizite pastorale în eparhie, iar Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Sânnicolau Mic, Protopopiatul Arad.
În Duminica a 34-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul pelerinilor și al obștii monahale de la Mănăstirea Timișeni-Șag. Părintele Mitropolit a participat la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica mare a mănăstirii de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. După otpustul slujbei, chiriarhul Banatului a rostit o omilie în care a tălmăcit Pilda întoarcerii fiului risipitor, istorisită de Evanghelistul Luca (15, 11-32). Reliefând multiplele sensuri duhovnicești desprinse din această pildă, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre libertatea autentică, trăită în comuniune cu Dumnezeu, subliniind, totodată, importanța pocăinței ca transfigurare a autosuficienței omului înstrăinat de Creatorul său și ca restabilire a relației de filiație cu Dumnezeu.
Mănăstirea Timișeni-Șag a fost înființată în anul 1944 de Mitropolitul Vasile Lăzărescu, fiind ctitoria acestuia. În primii ani de existenţă, aşezământul monahal de la Timişeni a avut statutul de metoc al Partoșului, iar în scurt timp şi-a dobândit statutul de sine stătător. Desființată în timpul regimului comunist, mănăstirea a fost reorganizată prin stăruința Mitropolitului Nicolae Corneanu, devenind una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din Arhiepiscopia Timișoarei. În prezent, obștea mănăstirii numără 40 de viețuitoare, care mențin și duc mai departe flacăra credinței ortodoxe în partea de vest a țării.
Duminica Întoarcerii Fiului risipitor în Parohia Arad-Micalaca Veche I
În cea de-a doua duminică din Triod, a Întoarcerii Fiului risipitor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoțit de părintele arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial bisericesc, a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei Arad-Micalaca Veche I, Protopopiatul Arad. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, înconjurat fiind de un sobor de slujitori, la slujbă participând un număr mare de credincioşi.
Chiriarhul a împărtăşit credincioşilor prezenţi un părintesc cuvânt de învăţătură despre „Păcat și pocăință” (cf. citirilor scripturistice ale duminicii: I Cor. 6; Lc. 15), analizând legătura dintre libertate, voință, conștiință și har, cu îndemnul Bisericii pentru perioada Triodului, privind întoarcerea de pe căi greșite spre îndreptarea vieții.
În final, părintele paroh Pavel Goldiș a mulţumit ierarhului pentru bucuria prilejuită prin acest popas de suflet în mijloc parohienilor, iar chiriarhul a binecuvântat şi felicitat credincioşii prezenţi la slujbă.
Slujire arhierească în Parohia Sânnicolau Mic
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, credincioşii parohiei arădene Sânnicolau Mic, Protopopiatul Arad, au trăit clipe de aleasă sărbătoare. La orele dimineţii, credincioşii parohiei, în frunte cu preotul paroh Gheorghe Gligor, s-au adunat în faţa bisericii pentru a-l întâmpina pe Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, înconjurat de soborul de preoți și diaconi şi în prezenţa oficialităţilor locale şi a mulţimii de credincioşi. Din sobor au făcut parte: părintele Flavius Petcuț, protopopul Aradului, preotul paroh Gheorghe Gligor, preotul Călin Dragoș de la Parohia Olari, arhid. Mircea Proteasa și arhid. Gheorghe Lehaci.
La momentul rânduit, Preasfinția Sa a adresat credincioșilor prezenți un bogat cuvânt de învățătură, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: I Cor. 6 și Luca 15 și a textelor imnografice alcătuite pentru cea de-a doua duminică din Triod, care ne arată modelul de pocăință al Fiului risipitor. De altfel, în întreaga perioadă a Triodului, prin efortul ascetic al Postului Mare, putem vedea drumul de întoarcere a celui păcătos, după ani de rătăcire, la Tatăl cel Ceresc. Părintele Ceresc ne cere să ne pregătim trupește și sufletește pentru a lua parte la cina euharistică. În acest fel, ne predăm brațelor iubitoare ale Tatălui Ceresc, Care aleargă să ne primească pe toți, după „venirea în sine” și întoarcerea din păcat, a subliniat Preasfinția Sa.
La sfânta slujbă a participat și Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, însoțit de părintele protopop, de preotul paroh și de alți credincioși, a vizitat noua capelă mortuară din cimitirul parohiei.
Părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Emilian pentru acest popas duhovnicesc în Parohia Sânnicolau Mic și tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie.